Premierul italian, despre UE: O monedă comună nu este suficientă pentru un destin comun

Premierul italian Matteo Renzi a insistat marţi asupra ideii unei comunităţi de valori proprii a Uniunii Europene pentru a permite relansarea sa şi a atras atenţia că o monedă comună nu este suficientă pentru un astfel de proiect, relatează France Presse.
Economica.net - mar, 24 iun. 2014, 12:23
Premierul italian, despre UE: O monedă comună nu este suficientă pentru un destin comun

‘Nu este suficient să ai o monedă, un preşedinte sau o sursă de finanţare în comun. Ori acceptăm un destin şi valori comune, ori pierdem rolul Europei în faţa ei înseşi’, a declarat Renzi în parlament, anticipând preluarea de către Italia, la 1 iulie, a preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene.

‘Am încredinţat monedei unice sarcina de a construi Europa, însă nu este de ajuns’, a declarat şeful guvernul italian, atrăgând atenţia Uniunii Europene că ‘fie acceptăm să avem valori comune, fie vă păstraţi moneda şi ne lăsaţi nouă valorile’.

Renzi, al cărui discurs a durat aproape 45 de minute, a insistat asupra laturii umane, de comunitate de valori şi culturală a UE, invocând, spre exemplu, imigraţia sau şomajul în rândul tinerilor şi femeilor, fără a neglija nici aspectul economic şi politic.

‘Europa trăieşte astăzi o mare dilemă în faţa întrebării: Ce este Europa? Europa de astăzi înseamnă blazare (…), ea este copleşită de cifre şi lipsită de suflet’, a spus el.

În acest discurs improvizat, dar pe care l-a dorit să fie la înălţime, Renzi nu a vrut să intre în polemică privind numele viitorilor lideri europeni, chiar dacă pare sigur că Roma îl va susţine pe Jean-Claude Juncker pentru preşedinţia Comisiei Europene, preferând să sublinieze necesitatea de a stabili mai întâi ‘liniile strategice’ ale politicii europene în anii care vor veni.

‘Stabilitatea (financiară – n.r.) fără creştere devine imobilism’, a continuat Renzi în partea dedicată economiei din discursul său, în contextul în care Roma cere o mare mare relaxare în interpretarea tratatelor europene pentru a încerca să relanseze creşterea economică.

‘Politica economică şi financiară a căutat până acum să menţină euro, însă nu a permis creşterea’, a adăugat el.

Vorbind despre succesul partidelor de extremă-dreaptă şi care se opun construcţiei europene la recentele alegeri pentru Parlamentul European, Renzi a afirmat că ‘nimeni nu se poate preface că nu înţelege că acest rezultat electoral este un semnal de alarmă’.

Pe de altă parte, într-o scrisoare trimisă preşedintelui Consiliului European Herman Van Rompuy, Italia cere Uniunii Europene să întreprindă reforme structurale la nivel naţional pentru a sprijini crearea de locuri de muncă şi creşterea economică, potrivit agenţiei italiene de ştiri ANSA.

Italia cere UE ‘să-şi schimbe agenda politică şi economică pentru a sprijini crearea de locuri de muncă şi creşterea economică’ şi face apel la viitorul preşedinte al Comisiei Europene să fie ‘îndrăzneţ şi inovator’, cu ‘respect faţă de regulile UE, dar şi capabil să privească lucrurile din altă perspectivă’.

Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării - Proiectul privind noua Lege a salarizării poate ajunge la o valoare maximală de 7,3% din PIB şi o masă salarială de 12,1 miliarde de lei, a declarat, vineri, ministrul......
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaţilor – Reuters
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaţilor – Reuters
Câteva sute de militari americani desfăşuraţi în Estonia în timpul iernii trecute au fost retraşi discret, fără ...
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării - Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat că dezbaterea de vineri, de la Palatul Cotroceni, ...
Băncile din Grecia au ieşit „în forţă” din anii de criză şi au pregătite lichidităţi pentru a alimenta creşterea economiei, anunţă Ministrul de Finanţe de la Atena
Băncile din Grecia au ieşit „în forţă” din anii de criză şi au pregătite lichidităţi pentru a alimenta ...
Sectorul bancar din Grecia a ieşit din anii de criză într-o poziţie puternică şi acum are oportunitatea unică de a ...