Premierul l-a felicitat pe ministrul Finanţelor că prin modificările aduse Codului fiscal a reuşit să enerveze băncile

Premierul Mihai Tudose l-a felicitat pe ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, că prin modificările care vizează Codul fiscal a reuşit să enerveze mai multe sucursale ale unor bănci, care le-au dat liber angajaţilor pentru a participa la protestul desfăşurat miercuri în faţa Palatului Victoria.
Economica.net - mie, 08 nov. 2017, 14:15
Premierul l-a felicitat pe ministrul Finanţelor că prin modificările aduse Codului fiscal a reuşit să enerveze băncile

‘Felicitări, domnul ministru Mişa, pentru alocuţiunea de la început. Tocmai am aflat acum că sunt nişte sucursale ale unor bănci care au dat liber angajaţilor pentru a putea participa la mitingul din faţă. Deci, sunteţi pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase pe chestia asta, eu vă felicit. Poate o să plătească şi impozite’, a declarat Tudose la începutul şedinţei de guvern.

Totodată, şeful Executivului s-a referit şi la un alt protest: ‘Am apreciat, cu ghilimele de rigoare, un protest al unor români susţinuţi de conducere care doreau autostrăzi, compania externalizând profitul. Superb. Nu mai merge’.

La începutul şedinţei, prim-ministrul Tudose a anunţat că pe ordinea de zi se află o serie de modificări ale Codului fiscal, precizând că Executivul doreşte să introducă nişte măsuri ‘foarte ferme’ în ceea ce priveşte externalizarea profitului.

‘Vă spun care este părerea mea şi a unora dintre colegii mei despre inflamarea excesivă a opiniei publice. Nu este vorba despre trecerea contribuţiilor – acolo şi sindicate, şi patronate, care până mai deunăzi erau foarte în regulă cu trecerea contribuţiei, s-au inflamat după ce Guvernul doreşte să introducă nişte măsuri foarte ferme în ceea ce priveşte externalizarea profitului, nefăcând practic altceva decât să transpună în legislaţia românească o directivă europeană, precum şi alte măsuri pe care noi considerăm că e bine să le luăm ca să nu mai fie deductibil tot profitul, adică să avem şi noi nişte bani din care să facem Educaţie, Sănătate şi Infrastructură. În acest sens, s-au inflamat nişte multinaţionale, dar, din fericire, înţeleg că au înţeles că nu e cazul, că finalul va fi acelaşi’, a spus Tudose.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, a prezentat modificările care vor fi aduse Codului fiscal.

Venitul net al angajatului va creşte, iar angajatorul nu va plăti mai mulţi bani la buget urmare a scăderii impozitului pe venit de la 16 la 10%, a reducerii contribuţiilor sociale de la 39,25% la 37,25% şi a transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, a declarat Mişa.

‘Ordonanţa mult discutată, dezbătută, care conţine modificări ale Codului fiscal incluse în programul de guvernare, deci cunoscute demult aceste modificări, aprobate prin Parlament, aduce importante beneficii pentru cetăţeni, cât şi pentru firmele care activează astăzi în România’, a afirmat ministrul Finanţelor.

El a punctat ca primă măsură fiscală avută în vedere reducerea impozitului pe venit de la ‘16% la 10% pentru salariaţi, pensionari, persoane fizice autorizate, pentru veniturile din drepturile de autor şi cabinete individuale, pentru chirii, pentru dobânzi, arende, premii, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din alte surse şi investiţii, cu excepţia veniturilor din dividende, unde impozitul rămâne 5%’.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...