Premierul Olandei spune că nu negociază reformele Greciei propuse de creditorii săi

Propunerile de reforme elaborate de creditorii Atenei în vederea deblocării unui ajutor vital pentru economia greacă nu pot fi asimilate unei negocieri, a declarat miercuri premierul olandez, Mark Rutte, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 03 iun. 2015, 13:38

„Nu există o negociere”, a declarat premierul olandez cu ocazia unei reuniuni a OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) la Paris, conform relatărilor din presa economică şi confirmate ulterior pentru AFP de purtătorul său de cuvânt.

Atena şi creditorii săi internaţionali – UE, FMI, BCE – au pus la punct două programe de reforme concurente pentru care protagoniştii au la dispoziţie câteva zile pentru a le reconcilia.

O primă confruntare a celor propuneri ar urma să aibă loc miercuri seară în cadrul unei întrevederi dintre premierul grec Alexis Tsipras şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Ceea ce trebuie să facem este să-l facem pe Alexis Tsipras şi guvernul său să înţeleagă aceasta: respectăm faptul că există un nou guvern, dar ei trebuie, la rândul lor, să respecte faptul că Grecia, ca ţară, a încheiat anumite acorduri cu UE care trebuie să fie respectate”, a spus Rutte.

„Cunosc anumite elemente principale ale acordului”, a dat asigurări Mark Rutte, precizând însă că discutarea lor în public nu ar fi benefică.

Grecia beneficiază de un program de ajutor internaţional pentru a face faţă crizei datoriei şi a evita o încetare de plăţi.

Statul elen trebuie să obţină însă validarea de către partenerii săi a unor reforme bugetare pentru a putea obţine deblocarea ultimei tranşe, de 7,2 miliarde de euro, din ajutorul prevăzut.

Discuţiile durează de mai multe zile. FMI, UE şi BCE solicită Atenei reforme care din perspectiva unora merg împotriva promisiunilor electorale ale lui Alexis Tsipras, aflat în fruntea unui guvern al stângii radicale.

În ceea ce priveşte o eventuală ieşire a Greciei din zona euro, Rutte a declarat: „Nu-mi doresc acest lucru, nimeni nu o doreşte. Nu putem spune că nu este o opţiune, dar nu acesta este scopul”.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...