Premierul slovac, Robert Fico, a fost nevoit să zboare prin Ungaria și România ca să ajungă în Rusia, după ce Lituania i-a blocat accesul

Prim-ministrul Slovaciei Robert Fico a fost nevoit joi să folosească o rută ocolitoare spre Moscova pentru a ajunge la parada de 9 Mai a lui Vladimir Putin, după ce statele baltice şi-au închis spaţiul aerian pentru zborul care îl transporta la eveniment. Premierul, singurul lider UE prezent la Moscova, urma să treacă prin spaţiul aerian al Ungariei şi României, potrivit Reuters şi presei slovace, scrie Hotnews..
News.ro - vin, 09 mai 2025, 11:52
Premierul slovac, Robert Fico, a fost nevoit să zboare prin Ungaria și România ca să ajungă în Rusia, după ce Lituania i-a blocat accesul

Robert Fico, care s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin în decembrie, este singurul lider al Uniunii Europene care urmează să participe la festivităţile de 9 Mai de la Moscova, ce vor include o paradă la care vor participa peste 20 de demnitari străini apropiaţi lui Putin, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping.

Ministerul de Interne de la Bratislava a confirmat că Robert Fico a plecat joi spre Moscova. Potrivit datelor radar, avionul special al guvernului se îndrepta spre Rusia via Ungaria şi România, a scris portalul slovac dennikn.
În timpul vizitei sale la Moscova, Fico ar fi urmat să aibă discuţii bilaterale cu preşedintele chinez Xi Jinping, preşedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva şi secretarul general al Partidului Comunist Vietnamez To Lam, pe lângă o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit agenţiei slovace TASR.

Potrivit site-ului AirNav, avionul guvernamental a decolat de pe aeroportul din Bratislava joi după-amiază şi urma să aterizeze la Moscova în jurul orei locale 22:30. Zborul urma să traverseze Ungaria, România, Marea Neagră, Georgia şi apoi să ajungă în Daghestan, în Rusia, potrivit Reuters.

Canalul Telegram de ştiri SHOT, apropiat de serviciile ruse, a transmis imagini de la sosirea premierului slovac pe aeroportul Vnukovo. Potrivit SHOT, „avionul politicianului a trebuit să facă un ocol lung prin spaţiul aerian al Ungariei, României şi Georgiei pentru a ajunge la Moscova”.

Şi televiziunea publică slovacă a indicat aceeaşi rută.

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat miercuri că ţara sa şi-a închis spaţiul aerian pentru zborurile care îi transportau pe Robert Fico şi pe preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic la Moscova.

Aeronavele care călătoresc între Rusia şi Europa au folosit de obicei spaţiul aerian lituanian de când transportatorilor europeni li s-a spus în 2021 să evite ruta mai scurtă prin Belarus, ca parte a măsurilor punitive împotriva Minskului ca răspuns la trimiterea unui avion de război pentru a forţa aterizarea unui zbor Ryanair.

Letonia a anunţat, la rândul ei, că nu va permite niciun zbor către paradă, dar nu l-a menţionat în mod specific pe liderul slovac, în timp ce oficialii din Estonia – care nu se află pe nicio rută de zbor evidentă – susţin că nu a fost solicitată o cerere pentru un survol.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...