Premierul Sorin Grindeanu a convocat şedinţă de urgenţă. Ar putea fi emisă o avertizare meteo Cod roşu de ger

Premierul Sorin Grindeanu a convocat o şedinţă de urgenţă. Miniştrii Afacerilor Interne, Transporturilor, Energiei şi Educaţiei vor discuta despre măsurile necesare pentru perioada următoare, când ar putea fi emisă o avertizare meteo Cod roşu de ger. 
Economica.net - sâm, 07 ian. 2017, 12:25
Premierul Sorin Grindeanu a convocat şedinţă de urgenţă. Ar putea fi emisă o avertizare meteo Cod roşu de ger

O şedinţă de urgenţă a fost convocată, sâmbătă, la Palatul Victoria, de premierul Sorin Grindeanu, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Conform surselor citate, subiectul şedinţei este legat de gestionarea situaţiilor de urgenţă cauzate de vremea nefavorabilă şi de modul în care s-au desfăşurat operaţiunile de deszăpezire.

La şedinţă vor participa miniştrii Afacerilor Interne, Transporturilor, Energiei şi Educaţiei. De asemenea, a fost convocat şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat. Aceştia vor discuta despre măsurile necesare pentru perioada următoare, când ar putea fi emisă o avertizare meteo Cod roşu de ger. 

„I-am rugat şi pe ministrul Energiei (Toma Petcu n.r) şi pe cel al Economiei (Alexandru Petrescu n.r) şi o să vină şi ministrul Transporturilor (Răzvan Cuc) şi doamna ministru de Interne (Carmen Dan n.r) la Guvern pentru a pregăti şi perioada următoare de Cod roşu. (…) E şedinţa cu miniştrii pe care i-am anunţat pentru a vedea măsurile următoare, pentru că fiecare în parte gestionează o anumită componentă şi să vedem etapele următoare”, a spus Grindeanu la finalul şedinţei cu reprezentanţii Ministerului Energiei. 

Acesta a precizat că le-a cerut operatorilor din sectorul energetic să fie cât mai implicaţi pentru rezolvarea problemelor, deoarece va creşte consumul de gaze şi energie electrică. 

„Operatorii privaţi, e adevărat şi-au mărit echipele. Au fost 40 acum sunt 60. Au fost localităţi unde nu s-a putut ajunge. În acest moment există acces astfel încât să se poate interveni. (…) şi i-am rugat, pentru că sunt operatori privaţi la care, conform contractului timpul de intervenţie maxim este de 48 de ore, şi ne dorim să fie cât mai mult implicaţi astfel încât lucrurile să fie rezolvate în mare parte, mai ales că urmează o perioadă de Cod roşu de ger şi atunci va creşte consumul şi de energie electrică şi de gaze şi trebuie să fim pregătiţi şi din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte Ministerul Energiei, raportările din două în două ore vor fi extrem de bine monitorizate. Apelul meu este inclusiv către operatorii privaţi, e vorba de doi, Muntenia Nord şi Enel, dacă se poate să mărească numărul echipelor de intervenţie astfel încât să fie cât mai puţini oameni rămaşi fără energie electrică”, a spus Grindeanu.

Potrivit acestuia, situaţia de pe A2 şi cea privind alimentarea cu energie sunt cele mai grave probleme înregistrate în prezent din cauza vremii nefavorabile, a declarat sâmbătă premierul Sorin Grindeanu. 

„În continuare avem probleme. Mie mi se pare că cele mai grave în acest moment, care trebuie a fi gestionate, sunt două şi anume – situaţia de pe A2 (…) şi, de asemenea, cea de alimentare cu energie. Situaţia e înspre bine. Dacă ieri am avut un vârf de 160.000 de abonaţi fără curent electric, astăzi în jurul orei 13,00 (…) erau aproape 50.000, acum suntem sub 20.000”, a spus Grindeanu, la videoconferinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, convocată sâmbătă la sediul MAI. 

Premierul Grindeanu a mulţumit celor care s-au implicat în aceste zile pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. 

„Marea majoritate s-au implicat aşa cum trebuia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă apărute”, a spus Grindeanu. 

Prim-ministrul a atras atenţia că este important să se acţioneze în continuare în domeniul alimentării cu energie. 

„E important să se acţioneze pe acest domeniu, pentru că deja sunt multe ore de când sunt aceşti abonaţi fără curent electric, mai ales că o să avem în următoarele trei zile pe întreg cuprinsul ţării temperaturi scăzute, vreme geroasă”, a precizat Grindeanu. 

Totodată, premierul a vorbit despre „două veşti bune”. 

„Avem şi două veşti bune, şi anume faptul că ceea ce a fost o situaţie critică ieri, în Tulcea, cu o gravidă care a fost transportată de urgenţă, cu ajutorul ISU, a născut o fetiţă, e sănătoasă, totul e în regulă. Şi mai mult decât atât, la Constanţa, în această dimineaţă, cu ajutorul unei echipe de paramedici SMURD, într-o şenilată, s-a născut un băieţel sănătos. (…) Sunt în regulă şi mamele, şi copiii”, a precizat Grindeanu 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de ger valabilă la nivelul întregii ţări în următoarele trei zile. 

Potrivit meteorologilor, în zilele de 7, 8 şi 9 ianuarie, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, atât ziua, cât şi noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între -16 şi -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 şi -15 grade. 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...