Preşedintele a descoperit cine este complicele statului corupt

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, miercuri, că, singur, statul nu poate fi necompetitiv sau corupt, ci are un partener, iar acesta este mediul privat. Şeful statului a precizat că nu mută la nimeni responsabilitatea, dar că aceasta trebuie împărţită şi asumată de ambele părţi, transmite Mediafax.
Economica.net - mie, 14 dec. 2011, 09:56

„Competitivitatea unei ţări nu poate fi dată numai de Guvern şi administraţie. Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate a unei ţări”, a declarat preşedintele Băsescu.

Şeful statului a întrebat cum a contribuit sistemul bancar la competitivitatea României. „Cât de competitivă a fost analiza în finanţarea aproape fără limită? Cât de competitiv este să dai credite cu buletinul?”, a adăugat Băsescu.

El a mai spus că există şi alte exemple, cum ar fi Nokia, Ford sau „marile consultanţe cu nume mari din România care în bună înţelegere cu constructorul dau ministerului facturi mai mari cu 50%”.

Preşedintele a apreciat că şi corupţia ţine de două părţi, el subliniind că nu mută la nimeni responsabilitatea, dar că aceasta trebuie „împărţită şi asumată”.

Traian Băsescu a arătat că un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens.

„Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu.

El a subliniat că asumarea responsabilităţii trebuie făcută de ambele părţi.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă a săptămânii, iar rulajul total s-a cifrat la 125,173 de milioane de lei (23,872 de milioane de euro), relatează......
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e "cusută ...
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Compania Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță ...
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire în staţia Costineşti Tabără, în perioada 13 - 30 iunie, însă vor staţiona ...