Preşedintele AAR: Aeroporturile sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Și Poliţia de Frontieră stă foarte bine

Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR), David Ciceo, estimează că traficul în zona Schengen, după 31 mai, va reprezenta aproximativ 70% din totalul fluxului de pasageri şi dă asigurări că aeroporturile, atât cele de la Bucureşti, cât şi cele regionale, vor fi pregătite pentru modificările necesare.
AGERPRES - vin, 09 feb. 2024, 13:45
Preşedintele AAR: Aeroporturile sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Și Poliţia de Frontieră stă foarte bine

„Aeroporturile din România colaborează cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi cu Vama pentru a adapta fluxurile de pasageri, astfel încât să fim pregătiţi pentru 31 martie. Estimăm că traficul Schengen va fi de aproximativ 70%, iar cel non-Schengen 30%. Reprezintă o facilitate extraordinară pentru pasageri, pentru că 70% nu vor mai fi controlaţi nici la plecare şi nici în ţările de destinaţie, mă refer la zona Schengen şi, de asemenea, se elimină actele necesare pentru copiii minori în zona Schengen în cazul în care nu sunt însoţiţi de ambii părinţi”, a declarat Ciceo la Braşov, cu prilejul şedinţei anuale a Asociaţiei Aeroporturilor din România.

Totodată, el a subliniat că Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră „stă foarte bine” în privinţa adaptării procedurilor.

„O parte suntem noi (aeroporturile – n.r.) responsabili, bineînţeles şi Poliţia de Frontieră, (…) dar să ştiţi că stau foarte bine, au toate dotările necesare”, a punctat David Ciceo.

Acesta a menţionat că, anul trecut, aeroporturile din România au depăşit cifrele din 2019 în privinţa traficului, înregistrând 24 de milioane de pasageri.

„Ne aşteptăm la creşteri, dar trebuie să fim prudenţi”, a subliniat Ciceo, referindu-se la problemele pe care companiile aviatice le au cu unele motoare ale aeronavelor.

La rândul său, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a subliniat că aeroportul de la Braşov a fost astfel conceput încât nu va avea probleme de adaptare la cerinţele Schengen.

„Aeroportul de la Braşov, încă din momentul în care a fost conceput, a fost gândit în aşa fel încât să se poată adapta unor astfel de situaţii, era de aşteptat să intrăm în spaţiul Schengen din punct de vedere aerian. Pe aeroportul din Braşov lucrurile vor fi foarte uşor de adaptat, este vorba de pregătirea unor documentaţii, de stabilirea unor fluxuri, în aşa fel încât aeroportul să poată fi certificat pentru spaţiul Schengen”, a spus Veştea, care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi direct implicat în realizarea proiectului acestui aeroport.

În discursul susţinut în cadrul întâlnirii şefilor de aeroporturi din ţară, el a subliniat că ministerul pe care îl conduce, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Aeroporturilor din România şi instituţiile guvernamentale responsabile, colaborează „pentru identificarea resurselor financiare pentru a sprijini atât aeroporturile regionale, cât şi aeroporturile mici, cu trafic de sub 200.000 pasageri pe an”.

Întrunirea anuală a Asociaţiei Aeroporturilor din România s-a desfăşurat joi şi vineri, la Poiana Braşov, printre subiectele discutate fiind proiectele finanţate prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) care sunt în curs de implementare la aeroporturi, aspecte legate de siguranţa şi securitatea în aeroporturi, prognozele referitoare la traficul de pasageri şi posibilitatea dezvoltării reţelelor de rute, precum şi aderarea la spaţiul Schengen la nivelul frontierelor aeriene, începând cu 31 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...