Preşedintele BVB: 2013 este cel mai bun an din ultimii şase pentru piaţa de capital

Anul 2013 este, pentru piaţa de capital, cel mai bun din ultimii şase, iar noiembrie a fost cea mai bună lună din istoria bursei, ca volum de tranzacţionare, a declarat, joi, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, Lucian Anghel, la conferinţa 'România investiţiilor. România dezvoltării'.
Economica.net - J, 12 dec. 2013, 21:19
Preşedintele BVB: 2013 este cel mai bun an din ultimii şase pentru piaţa de capital

Anghel a menţionat listarea Romgaz şi a apreciat că Guvernul a reuşit să facă un lucru foarte bun, din perspectiva viitorului.

Pe de altă parte, Anghel a subliniat că România are o datorie externă de 100 de miliarde de euro (în mare parte datorie privată), iar numai dobânzile care trebuie plătite anual se cifrează la 2-3 miliarde de euro. În acest context, România trebuie să găsească surse pentru crearea unor proiecte de interes naţional, strategice, cu rezultate pe termen lung.

‘Nu poţi să ai o creştere economică mai mare doar bazându-te pe starea vremii, condiţiile meteo (aluzie la contribuţia agriculturii la PIB, în anii agricoli buni – n. r.). Cred că orice stat din Uniunea Europeană ar trebui să încerce astfel de investiţii în economie, fiindcă în următorii 20 de ani cel mai dificil în Europa va fi să creezi locuri noi de muncă’, a spus Anghel.

El a dat exemplul Poloniei, care are un program de listare la bursă a 260 de companii de stat şi un program investiţional de peste 100 miliarde euro, până în anul 2020.

 

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...