Preşedintele Iohannis îl primeşte vineri, la Cotroceni, pe omologul său bulgar, Rosen Plevneliev

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte, vineri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său bulgar, Rosen Plevneliev, aflat în vizită oficială în România, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Economica.net - vin, 20 feb. 2015, 04:52
Preşedintele Iohannis îl primeşte vineri, la Cotroceni, pe omologul său bulgar, Rosen Plevneliev

Preşedintele Bulgariei va fi primit la Cotroceni, pe Platoul de Ceremonii, la ora 10,30, cei doi şefi de stat urmând să aibă convorbiri tete-a-tete şi oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii, scrie Agerpres.

La ora 11,45, cei doi preşedinţi vor susţine o declaraţie de presă comună. De asemenea, preşedintele Iohannis va oferi un dejun oficial în onoarea preşedintelui Bulgariei.

Rosen Plevneliev este primul şef de stat pe care preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte, la Palatul Cotroceni, de la preluarea mandatului.

Preşedintele Bulgariei se va întâlni vineri şi cu premierul Victor Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de Parlamentul......
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...