Preşedintele Parlamentului grec se suspendă în urma unei anchete privind acuzaţii de spălare de bani

Preşedintele Parlamentului grec a anunţat luni că se suspendă temporar din funcţie, în aşteptarea rezultatelor unei anchete privind acuzaţii de spălare de bani care îl vizează atât pe el, cât şi pe numeroşi alţi oameni politici, relatează AFP.
Economica.net - lun, 24 sept. 2012, 18:02
Preşedintele Parlamentului grec se suspendă în urma unei anchete privind acuzaţii de spălare de bani

Preşedintele Parlamentului, Evangelos Meimarakis, ‘le va cere adjuncţilor săi să îl înlocuiască temporar, până când rezultatul anchetei este făcut public’, precizează un comunicat al biroului său.

Fost ministru al apărării şi fost secretar al partidului conservator Noua Democraţie, Meimarakis a fost citat, alături de alţi oameni politici eleni, într-un raport publicat de jurnalul Real News, care îi acuză că ar fi făcut achiziţii imobiliare în scopul de a spăla mai multe miliarde de euro, între 2005 şi 2008. Atât preşedintele Parlamentului, cât şi alţi doi foşti miniştri ai formaţiunii menţionaţi în raport au dezminţit orice implicare.

Unul din foştii miniştri vizaţi, Georges Voulgarakis, şi-a prezentat demisia în 2008 în urma implicării soţiei sale într-un conflict privind o parcelă de teren dintre stat şi o mânăstire ortodoxă.

Ministrul elen al finanţelor, Yannis Stournaras, a declarat săptămâna trecută că brigada anticorupţie a Ministerului său anchetează declaraţiile de venit şi societăţile deţinute de 32 de persoane, între care oameni politici, responsabili municipali şi alţi funcţionari publici. Ancheta ‘vizează denunţarea şi combaterea corupţiei la toate nivelurile puterii’, a declarat Stournaras.

Premierul Antonis Samaras, preşedinte al Noii Democraţii, a cerut transferarea dosarului la Curtea Supremă pentru investigaţii suplimentare.

Te-ar mai putea interesa și
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în ţările în curs de dezvoltare, care deja se confruntă cu şocuri......
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile ...
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...