Preşedintele şi guvernul din Yemen şi-au prezentat demisiile

Guvernul din Yemen şi preşedintele acestui stat, Abd Rabbo Mansour Hadi, şi-au prezentat joi demisiile, într-un moment în care ţara trece printr-o profundă criză politică, relatează AFP şi DPA. Ulterior, parlamentul a anunţat că nu acceptă demisia preşedintelui.
Economica.net - J, 22 ian. 2015, 19:04
Preşedintele şi guvernul din Yemen şi-au prezentat demisiile

În prima fază, după luarea cu asalt a palatului prezidenţial de către miliţiile şiite Ansaruallah, a fost anunţată demisia guvernului, numit în urmă cu trei luni.

Purtătorul de cuvânt care a anunţat demisia a precizat că decizia este ‘irevocabilă’.

În scrisoarea sa de demisie, consultată de AFP, premierul Haled Bahah şi-a justificat decizia prin faptul că vrea să evite ca membrii cabinetului său ‘să fie consideraţi responsabili de ceea ce se petrece sau se va petrece în Yemen’.

Şeful guvernului a precizat că a încercat să slujească ţara după nominalizarea sa, la 7 noiembrie anul trecut. ‘Dar situaţia a evoluat într-o altă direcţie şi am decis să ne ţinem departe de aventurile politice care nu respectă nicio lege’, a adăugat el.

Miercuri, premierul yemenit şi-a negociat plecarea şi a părăsit reşedinţa din centrul capitalei Sanaa, unde era blocat de două zile de miliţiile şiite.

Forţe şiite puternic înarmate au încercuit luni seară reşedinţa premierului Haled Bahah, la câteva ore după ce convoiul său a fost vizat de tiruri în urma participării la o întâlnire cu preşedintele Abd Rabbo Mansour Hadi.

Demisia preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi a fost anunţată de Sultan al-Atwani, unul dintre consilierii săi, şi confirmată de mai mulţi consilieri prezidenţiali. Decizia a fosta anunţată la scurtă vreme după demisia guvernului şi în contextul în care miliţiile şiite şi-au întărit în ultimele zile controlul asupra capitalei Sanaa.

Parlamentul din Yemen a refuzat însă să accepte demisia preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi şi a convocat o reuniune extraordinară vineri dimineaţă pentru examinarea crizei politice, susţine un înalt responsabil yemenit.

‘Parlamentul, reprezentat de liderul său Yahia Al-Rai, a refuzat să accepte demisia preşedintelui şi a decis să organizeze o şedinţă extraordinară vineri dimineaţă’, a declarat acest responsabil pentru AFP sub acoperirea anonimatului.

Demisiile guvernului şi a şefului statului creează un vid politic în ţara din Peninsula Arabică, ce se confruntă cu o mişcare separatistă în sud, cu insurgenţa Al-Qaida şi cu rebeliunea Houthi, notează DPA.

Rebelii Houthi au luat cu asalt în cursul săptămânii palatul prezidenţial şi au încercuit reşedinţele preşedintelui şi premierului, deşi au negat că i-au reţinut pe cei doi lideri.

Disputa pare să se fi rezolvat printr-un acord semnat miercuri, conform căruia preşedintele Hadi a cedat obiecţiilor rebelilor Houthi faţă de un proiect de constituţie şi a promis să acţioneze în provincia Mareb, bogată în resurse petroliere, unde triburile locale au împiedicat pătrunderea forţelor Houthi.

Viitorul acordului rămâne însă incert, după demisiile surprinzătoare ale guvernului şi preşedintelui, comentează DPA.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Sud a ridicat de la sol avioanele de vânătoare după ce zece aparate chinezești și rusești au pătruns în zona sa de apărare anti-aeriană
Coreea de Sud a ridicat de la sol avioanele de vânătoare după ce zece aparate chinezești și rusești au pătruns în ...
Coreea de Sud a anunţat sâmbătă că a făcut să decoleze avioane de vânătoare după intrarea a peste zece aparate militare chineze şi ruseşti în zona de identificare de apărare aeriană,......
Trump spune că victoriile unor candidații ai aripii de stânga din Partidul Democrat la alegerile primare din New York reprezintă cea mai mare amenințare pentru SUA din istorie
Trump spune că victoriile unor candidații ai aripii de stânga din Partidul Democrat la alegerile primare din New York ...
Preşedintele american Donald Trump a avertizat vineri că o serie de victorii ale aripii de stânga a democraţilor la alegerile ...
INS: Peste 11 milioane de tone de mărfuri au fost încărcate și descărcate în porturile românești operate de nave maritime în trimestrul I din 2026
INS: Peste 11 milioane de tone de mărfuri au fost încărcate și descărcate în porturile românești operate de nave ...
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 11,153 de milioane ...
Cultul personalității în SUA. Președintele Trump a prezentat un nou model de pașaport american în care apare fotografia sa
Cultul personalității în SUA. Președintele Trump a prezentat un nou model de pașaport american în care apare fotografia ...
Preşedintele american Donald Trump a făcut publică vineri imaginea unui nou paşaport american, în ediţie limitată, ...