Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat legea marţială

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat miercuri Actul asupra legii marţiale în Ucraina, pe fondul escaladării tensiunilor cu Rusia, a anunţat purtătorul său de cuvânt, informează AFP.
Economica.net - mie, 28 nov. 2018, 11:58
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat legea marţială

„Preşedintele Poroşenko a semnat legea”, a anunţat pe Facebook acest purtător de cuvânt, Sviatoslav Ţegolko, cu privire la legea adoptată luni de parlamentul ucrainean, privind introducerea legii marţiale pentru 30 de zile în zece regiuni frontaliere ale Ucrainei.

Într-un discurs către naţiune susţinut luni, Petro Poroşenko a subliniat că intenţionează să instituie legea marţială începând din 28 noiembrie, ora locală 09:00, pentru 30 de zile, şi nu începând cu ziua de luni, aşa cum a decis în ajun Consiliul Securităţii Naţionale şi Apărare (SNBO). Poroşenko a declarat că instituirea legii marţiale nu va afecta drepturile şi libertăţile individuale, dar documentul care a fost prezentat Radei Supreme conţine totuşi restricţii în acest sens.

Textul adoptat de deputaţi a ratificat un decret prezidenţial semnat în acest sens luni.

Legea marţială a fost introdusă pentru 30 de zile în zece regiuni de frontieră şi cu ieşire la coasta Mării Negre şi Mării Azov, ca urmare a unui incident armat care a avut loc între Ucraina şi Rusia în largul Peninsulei Crimeea.

Duminică, paza de coastă rusă, subordonată Serviciului Federal de Securitate (FSB), a capturat două nave-vedetă şi un remorcher al marinei ucrainene, pe care Moscova le acuză că au intrat ilegal în apele teritoriale ruse în largul peninsulei Crimeea anexate. Acest incident a survenit în Marea Neagră în timp ce aceste nave încercau să pătrundă în strâmtoarea Kerci, pentru a intra în Marea Azov.

„Trebuie să fim cu toţii gata să respingem agresiunea din partea duşmanului nostru, care până de curând a fost vecinul nostru”, a declarat miercuri şeful guvernului ucrainean, Volodymyr Groisman, în deschiderea Consiliului de Miniştri.

Această măsură a determinat deja UEFA să anunţe marţi relocarea meciului din Liga Europei între clubul ucrainean FC Vorskla şi Arsenal. Prevăzut să aibă loc la Poltava (centru), regiune care nu este vizată de legea marţială, el a fost totuşi mutat la Kiev „din raţiuni de securitate”.

Autorităţile ucrainene au dat de mai multe ori asigurări că legea marţială, care permite mobilizarea cetăţenilor, reglementarea mass-media şi limitarea întrunirilor publice, are un caracter strict „preventiv”. „Obiectivul legii marţiale constă în a-i arăta duşmanului că va plăti foarte scump dacă va decide să ne atace. Va fi ca un duş rece care să-i oprească pe nebuni, înainte de a avea de gând să atace Ucraina”, a declarat marţi seara la televiziune preşedintele Poroşenko.

Ministerul Apărării ucrainean va susţine miercuri după-amiază o conferinţă de presă, pentru a explica în ce mod va fi aplicată legea marţială în cadrul forţelor armate.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor fi reuniţi sub o guvernanţă comună, după modelul ROMARM, şi vor forma Grupul Aeronautic Naţional, pentru......
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, ...
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul ...
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...