Preţul petrolului în creştere pe fondul revenirii pieţelor bursiere

Cotaţia barilului de petrol a deschis şedinţa de joi în creştere la bursa de la New York, pe fondul revenirii pieţelor bursiere şi a diminuării stocurilor americane de petrol, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 27 aug. 2015, 14:22
Preţul petrolului în creştere pe fondul revenirii pieţelor bursiere

În jurul orei 13.05 GMT, la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de ţiţei ‘light sweet crude’ (WTI), cu livrare în luna octombrie, a crescut cu 1,43 dolari până la 40,03 dolari, revenind deasupra pragului de 40 de dolari sub care a coborât luni pentru prima dată în ultimii şase ani şi jumătate.

Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat miercuri o creştere de aproape 4%, la două zile după o panică pe bursele mondiale provocată de îngrijorările cu privire la încetinirea economiei chineze. Joi, atât bursele asiatice cât şi cele europene erau în creştere netă, ceea ce creşte şansele ca bursa pe Wall Street să-şi continue revenirea.

‘Apetitul pentru risc a reveni’, susţine Matt Smith, de la firma ClipperData, făcând aluzie la datele statistice care arată o creştere peste aşteptări a economiei americane în trimestrul doilea. ‘După ce am crezut că vine sfârşitul lumii am redevenit optimişti, iar acest lucru se reflectă şi pe piaţa petrolieră’, estimează Matt Smith.

De asemenea, Administraţia americana pentru Informaţii privind Energia arată că rezervele americane de ţieţi au scăzut cu peste cinci milioane de barili săptămâna trecută, un anunţ care susşţine preţul petrolului. Scăderea rezervelor americane contrazice estimările analiştilor care mizau pe o creştere de un milion de barili.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...