Preţul primelor licitaţii RA-APPS: 52.000 euro, o mansardă în Capitală, 2,4 mil. euro, un hotel

Primele imobile scoase la vânzare de către Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) vor fi licitate pornind de la preţuri cuprinse între 48.000 euro şi 2,4 milioane euro, fără TVA, cele mai scumpe active ofertate fiind vilele cu caracter turistic şi hotelurile de pe litoral şi din Suceava.
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 12:42
Preţul primelor licitaţii RA-APPS: 52.000 euro, o mansardă în Capitală, 2,4 mil. euro, un hotel

Pentru Bucureşti, preţurile primelor locuinţe scoase la vânzare pornesc de la 52.000 euro pentru o mansardă, urcă până la 90.000 euro pentru un apartament şi depăşesc 280.000 euro pentru un apartament care dispune şi de o suprafaţă importantă de teren.

Pentru toate aceste prime imobile care vor fi licitate, RA-APPS vrea să obţină minimum 15,8 milioane euro, raportat la preţul de pornire a licitaţiilor.

Pe lista primelor imobile RA-APPS pentru care au fost stabilite preţurile de licitaţie se află vila Predeal din aceeaşi staţiune montană cu teren de 240 metri pătraţi (preţ de pornire la licitaţie de 240.300 euro), vila Agigea din Eforie Nord cu teren de 6.972 metri pătraţi (1,31 milioane euro), complexul-restaurant Dunărea din Neptun-Olimp cu teren de 6.808 metri pătraţi (1,33 milioane euro), hotelul Dacia din Neptun-Olimp cu teren de 7.990 metri pătraţi (2,43 milioane euro), vilele Egreta şi Cerna din Mamaia (302.100 euro, respectiv 301.200 euro), hotelul Gloria din Suceava cu teren de 5.021 metri pătraţi (2,17 milioane euro), casa de oaspeţi Brădet din Suceava cu teren de 15.105 metri pătraţi (1,34 milioane euro).

Acestora li se adaugă terenul de tenis al hotelui Arad din Neptun-Olimp de 6.661 metri pătraţi (1,1 milioane euro) şi terenul de minigolf al aceluiaşi hotel de 7.753 metri pătraţi (1,29 milioane euro), precum şi o pepinieră cu teren de 8.710 metri pătraţi din Eforie Nord (244.000 euro).

Pentru Bucureşti, sunt scoase la vânzare, într-o primă etapă, o mansardă de pe strada Alex. Phillipide (52.000 euro), un imobil situat pe strada Cuza Vodă cu teren de 452 metri pătraţi (259.800 euro), un apartament de pe strada Bitolia cu teren de 38 metri pătraţi (99.500 euro), un apartament de pe strada Luterană cu teren de 4 metri pătraţi (73.000 euro) şi un apartament de pe Calea Călăraşilor cu teren de 163 metri pătraţi (286.000 euro).

RA-APPS scoate la vânzare şi mai multe active din Snagov şi Măgurele, judeţul Ilfov, respectiv anexa şi terenul aferent unei vile de 962 metri pătraţi (48.800 euro), construcţii şi teren de 1.287 metri pătraţi în Snagov (107.500 euro), construcţii şi teren de 1.287 metri pătraţi în Snagov (107.500 euro), teren de 3.531 metri pătraţi şi anexă în Snagov (224.700 euro), teren de 11.767 metri pătraţi la Măgurele (156.000 euro), teren de 11.429 metri pătraţi din Măgurele (120.000 euro), teren de 25.119 metri pătraţi din Măgurele (544.400 euro) şi complexul agro-zootehnic cu teren de 108.594 metri pătraţi din Măgurele (1,24 milioane euro).

Pe lista bunurilor ofertate prin licitaţie se mai află un apartament din Cluj-Napoca cu teren de 32 metri pătraţi (66.000 euro) şi un teren liber de 2.656 metri pătraţi din Predeal (438.000 euro).

Preţurile de pornire a licitaţiilor nu conţin TVA.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, în luna inauarie, că RA-APPS a început procedurile de vânzare, prin stabilirea preţului de licitaţie, pentru 130 imobile, incluzând apartamente în centrul Capitalei, spaţii comerciale, terenuri, vile şi hoteluri, dar fără ca active valoroase, precum Clubul Floreasca, hotelurile Triumf şi Mara, să fie introduse pe lista primelor bunuri care vor fi înstrăinate.

Pe lista primelor imobile scoase la vânzare nu se regăsesc nici vila ocupată de fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană şi nici spaţiul comercial în care funcţionează firma fiicei fostului secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu, spaţiu a cărui închiriere a condus la demiterea şefului SGG.

Într-o primă etapă au fost stabilite preţurile pentru 25 de imobile, dintr-un total de 733 imobile aprobate pentru a fi scoase la vânzare.

Multe dintre toate aceste imobile au mai fost scoase la vânzare de RA-APPS şi în anii anteriori, dar fără succes.

Reprezentanţii mai multor companii imobiliare au estimat la 85-90 milioane de euro valoarea celor 600 de apartamente din Bucureşti pe care RA-APPS le va scoate la vânzare prin licitaţie cu strigare, cele mai scumpe fiind trei locuinţe din imobile aflate pe bulevardul Kiseleff, fiecare cu preţuri estimative de circa 310.000 de euro.

În bugetul pentru acest an, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei (peste 160 milioane euro) din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând astfel să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Kristalina Georgieva, șefa FMI: Nu doar băncile centrale trebuie să se lupte cu inflația. Mai sunt și alți actori, inclusiv cei care se ocupă de vaccinare
Kristalina Georgieva, șefa FMI: Nu doar băncile centrale trebuie să se lupte cu inflația. Mai sunt și alți actori, ...
Nu doar oficialii băncilor centrale trebuie să combată inflaţia ci şi alţi decidenţi au un rol important de jucat, ...
Rafila: Cel mai rău scenariu posibil e de 70.000 de bolnavi pe zi. Discuția despre introducerea certificatului verde rămâne deschisă
Rafila: Cel mai rău scenariu posibil e de 70.000 de bolnavi pe zi. Discuția despre introducerea certificatului verde rămâne ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, la Vălenii de Munte, că scenariul cel mai rău posibil estimat ...
Ottawa oferă Ucrainei un împrumut de 120 de milioane de dolari canadieni, pentru a face față destabilizărilor ruse
Ottawa oferă Ucrainei un împrumut de 120 de milioane de dolari canadieni, pentru a face față destabilizărilor ruse
Canada va oferi Ucrainei un împrumut de până la 120 de milioane de dolari canadieni (95,6 milioane de dolari) şi caută ...