Prețul spot orar al energiei electrice se apropie de pragul de 1.500 de lei/MWh, pentru prima dată de la sfârșitul iernii trecute

Prețul orar al energiei vândute pe piața spot cu livrare mâine seară a ajuns la 1.436 de lei/MWh, cel mai mare preț orar din februarie încoace.
Mihai Nicuţ - mar, 22 aug. 2023, 15:25
Prețul spot orar al energiei electrice se apropie de pragul de 1.500 de lei/MWh, pentru prima dată de la sfârșitul iernii trecute

Prețul mediu de închidere al pieței pentru ziua următoare (PZU) de la București aferent energiei cu livrare în data de 23 august a fost de 764  de lei/MWh, un preț mediu mai mare față de cele cu care ne-am obișnuit în primele luni și în creștere cu peste 100 lei/MWh față de cel din ziua anterioară.

Însă, în premieră de la sfârșitul iernii și până acum, prețul orar a depășit pragul de 1.400 de lei/MWh – astfel, mâine la ora 21.00 prețul orar este de 1.436 lei/MWh – prețuri orare peste acest nivel au fost consemnate doar în luna februarie.

La acea oră, prin mecansimul de cuplare a piețelor spot, în România intra masiv energie din rețeaua bulgară, la o putere de 1.072 MW și iese către Ungaria la doar 116 MW.

Prețurile sunt mari mâine seară și în piețele occidentale, spre exemplu Germania are un preț de 290 de euro/MWh, identic cu cel de la noi.

Prețurile au început să crească în România de la jumătatea verii, spre exemplu prețul mediu spot din luna iulie a fost de 479 de lei/MWh, în creștere de 13,5% față de luna precedentă. A fost pentru prima dată de la începutul acestui an când prețul lunar mediu spot  a crescut pe piața de la București comparativ cu luna precedentă. Din ianuarie și până în iunie, prețul mediu al PZU a scăzut în fiecare lună.

“Pe piețele regionale și europene la termen se observă o inversare a tendinței în ceea ce privește prețurile: odata cu sfarsitul primăverii, acestea au început să crească, atât la gaze naturale, cât și la energie electrică”, atrăgea atenția Asociația Furnizorilor de Energie Electrică (AFEER) la o întâlnire cu presa care a avut loc în iulie.

Amintim că Parlamentul a decis să reducă prețul maxim de decontare pentru energia cumpărată de furnizori și vândută clienților la preț plafonat, de la 1.300 lei/MWh la 900 lei MWh. În baza legislației de plafonare, bugetul de stat suportă diferența dintre costul mediu de achiziție din piață al energiei de către furnizori, dar nu mai mult de 900 de lei/MWh, și prețul plafonat la care furnizorii sunt obligați să vândă energia clienților.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...