Preţurile cerute pentru apartamente s-au majorat cu 1,9% la nivel naţional în octombrie

După un avans de 0,6% în luna septembrie, apartamentele disponibile spre vânzare în România (noi și vechi) s-au menținut, per ansamblu, pe un trend ascendent și în luna octombrie, cu un avans de 1,9% la nivel național, de la 1.272 de euro pe metru pătrat util, până la o medie de 1.296 de euro pe metru pătrat util. Dintre marile orașe, cele mai semnificative majorări au avut loc în Cluj-Napoca și în Iași, iar cele mai mici, în Constanța și Brașov, iar în Capitală apare, surprinzător, o scădere cu 0,2%.
Economica.net - lun, 11 nov. 2019, 08:56
Preţurile cerute pentru apartamente s-au majorat cu 1,9% la nivel naţional în octombrie

În Bucureşti, în schimb, apartamentele s-au ieftinit, astfel, cu 0,2% per ansamblu, valoarea medie de listare a unei asemenea locuințe ajungând la 1.373 de euro pe metru pătrat util (de la 1.376 de euro pe metru pătrat). Tendința descendentă a fost mai accentuată pe segmentul locuințelor vechi, care au înregistrat o scădere de 0,4%, de la 1.312 la 1.307 euro pe metru pătrat. Suma medie solicitată pentru unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-a diminuat, însă, cu doar 0,1%, de la 1.426 la 1.425 de euro pe metru pătrat.

În Braşov, așteptările vânzătorilor de locuințe s-au majorat în octombrie cu 0,4%, ajungând la o medie de 1.140 de euro pe metru pătrat util (față de 1.136 de euro pe metru pătrat luna trecută). Tendința generală de creștere a fost susținută, în acest caz, doar de segmentul apartamentelor vechi, care s-au apreciat cu 1%, de la 1.121 la 1.132 de euro pe metru pătrat. La polul opus, unitățile locative noi s-au depreciat cu 0,9%, de la 1.165 la 1.154 de euro pe metru pătrat.

În Constanţa, apartamentele disponibile spre vânzare s-au apreciat, în luna octombrie, cu 0,3%, ajungând să coste 1.175 de euro pe metru pătrat util (față de 1.171 de euro pe metru pătrat la finele lui septembrie). Ca și în Brașov, locuințele vechi și cele noi au avut evoluții constrastante: cele dintâi au înregistrat un avans de 0,4% (de la 1.164 la 1.169 de euro pe metru pătrat), iar cele din urmă au resimțit, dimpotrivă, un declin de 0,4% (de la 1.198 la 1.193 de euro pe metru pătrat).

În schimb, în Timişoara, suma medie solicitată pentru un apartament, indiferent de anul de construcție, s-a majorat cu 0,8% în a doua lună de toamnă, de la 1.250 la 1.260 de euro pe metru pătrat util. Și aici, cele două segmente de piață analizate au avut evoluții inegale – locuințele din blocurile vechi au consemnat un avans de 0,4% (de la 1.257 la 1.262 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite s-au scumpit, în medie, cu 2,2% (de la 1.226 la 1.253 de euro pe metru pătrat).

Creşteri de minimum 2% în Cluj-Napoca şi Iaşi

Indicele imobiliare.ro a consemnat un avans de 2,2% luna trecută, de la o medie de 1.640 de euro pe metru pătrat util, până la 1.676 de euro pe metru pătrat. Chiar dacă au fost inegale, creșteri ale prețului mediu solicitat au avut loc pe ambele segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,9% (de la 1.656 la 1.688 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 2,6% (de la 1.622 la 1.664 de euro pe metru pătrat).

În fine, în Iaşi, așteptările proprietarilor de apartamente au crescut, pe parcursul lunii trecute, cu 2% – de la o medie de 1.045 de euro pe metru pătrat util, până la 1.066 de euro pe metru pătrat. Potrivit datelor Imobiliare.ro, evoluția celor două segmente de piață analizate nu a fost una echilibrată: dacă locuințele din blocurile vechi s-au apreciat doar ușor, anume cu 0,4% (de la 1.037 la 1.041 de euro pe metru pătrat), cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat o creștere semnificativă, de 3,3%, mai exact (de la 1.051 la 1.086 de euro pe metru pătrat).

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, că au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii, faţă de cei 1.000 care au semnat mesaj de......
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea o întâlnire duminică, la ora 16.00, la Guvern, cu premierul Ilie ...
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o scădere de 2%, poate chiar 5%, ajungând la un minim istoric, iar efectele ...
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele 11 luni ...