Preţurile de referinţă la gaze în Europa au ajuns la 97 de euro pe MWh, o premieră după 2022

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa europeană au trecut luni pragul de 97 de euro pe megawat-oră, o premieră după 2022, în contextul în care se înmulţesc îngrijorările cu privire la aprovizionarea regiunii la iarnă, precum şi incertitudinile legate de evoluţia conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 oct. 2026, 11:41
Preţurile de referinţă la gaze în Europa au ajuns la 97 de euro pe MWh, o premieră după 2022

Cotaţiile futures continuă tendinţa de creştere înregistrată săptămâna trecută, înregistrând un avans de până la 3,5% în prima parte a zilei de luni. Traderii se aşteaptă la o intensificare a cererii pentru încălzire în zilele următoare, pe fondul unei scăderi a temperaturilor la nivelul întregului continent. Aceasta într-un context de aprovizionare globală limitată, ceea ce creează premisele unui război al ofertelor cu alţi cumpărători, precum cei din Asia.

Chiar dacă preţurile la gaze în Europa rămân semnificativ sub maximele atinse în timpul ultimei crize energetice, această nouă scumpire riscă să alimenteze inflaţia şi să afecteze activitatea economică. În luna octombrie, importurile de gaze lichefiate în Europa au rămas sub nivelurile înregistrate anul trecut, în pofida faptului că, în mod obişnuit, acestea înregistrează o creştere în această perioadă a anului.

Livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) au jucat un rol esenţial în aprovizionarea energetică a Europei după criza din 2022. Această dependenţă expune continentul la riscul unor perturbări majore, mai ales că se intră în perioada de vârf a cererii, în timp ce stocurile de combustibil se află la niveluri anormal de scăzute. Gradul de umplere a depozitelor de gaze din UE se situează la aproximativ 75%, cel mai scăzut nivel înregistrat pentru această perioadă a anului după 2009, în timp ce în Germania gradul de umplere este de puţin peste 61%.

Luni dimineaţă, la ora 08:50 am, la bursa TTF de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 3,2% până la 96,88 euro pe megawatt-oră (MWh).

Te-ar mai putea interesa și
Nouă prognoză meteo: Ploi şi vânt în întreaga ţară, la munte ninge
Nouă prognoză meteo: Ploi şi vânt în întreaga ţară, la munte ninge
Meteorologii au emis, luni, o informare de precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la altitudini mari, ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până miercuri la prânz....
Lancia mizează pe noul Gamma și dealerii Fiat pentru a relansa marca în Europa
Lancia mizează pe noul Gamma și dealerii Fiat pentru a relansa marca în Europa
Marca italiană Lancia va propune clienților noul crossover Gamma, dezvăluit la Paris Motor Show 2026, prin intermediul ...
Autonom Services cumpără întreaga afacere Business Lease Romania a grupului AutoBinck
Autonom Services cumpără întreaga afacere Business Lease Romania a grupului AutoBinck
Compania Autonom Services S.A. a anunțat semnarea contractului pentru achiziția a 100% dintre părțile sociale ale Business ...
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederaţia Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească ...