Preţurile europene la gaze au scăzut puternic după ce Rusia a rezervat capacitate pe conducte

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa s-au prăbuşit vineri, după ce Rusia a rezervat, în ultimul moment, capacitate de transport de gaze naturale pe conducte, transmite Bloomberg.
AGERPRES - vin, 17 dec. 2021, 13:39
Preţurile europene la gaze au scăzut puternic după ce Rusia a rezervat capacitate pe conducte

Cotaţiile futures la hub-ul din Olanda au scăzut vineri cu până la 16%, în urma anunţului Rusiei care a mai diminuat o parte din îngrijorările legate de aprovizionarea cu gaze, temeri care au fost reduse şi de estimările că mai multe cargouri de gaze naturale lichefiate vor ajunge în Europa. În plus, prognozele meteo arată de asemenea că un val de frig care va începe săptămâna viitoare nu va dura atât de mult pe cât se estima anterior.

Gigantul rus Gazprom PJSC a rezervat aproximativ 30% din spaţiul din conductă pentru a livra gaze naturale din Rusia spre Germania via Polonia la licitaţiile overnight.

În replică, vineri cotaţiile la gaze cu livrare în luna următoare la Bursa de la Amsterdam au scăzut până la 120,60 euro pentru un Megawatt-oră.

„Indiferent care este motivul pentru această rezervare de capacitate în ultimul moment, el scoate în evidenţă în mod clar problema diminuării rapide a stocurilor cu care se confruntă Europa”, a spus Ole Hansen, analist la Saxo Bank A/S.

Luni, traderii vor urmări cu atenţie licitaţia lunară pentru capacitate de tranzit, licitaţie care va oferi un indiciu cu privire la planurile Gazprom referitoare la livrări în luna următoare.

Dacă Rusia va decide să deschidă în sfârşit robinetele, după ce şi-a limitat exporturile la cantităţile prevăzute în contractele pe termen lung, cotaţiile la gze la bursa din Olanda ar putea cădea rapid până la un nivel apropiat de 80 euro pentru un Megawatt-oră, susţine Ole Hansen.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Digitalizarea procedurilor de reglementare şi introducerea unor garanţii financiare obligatorii pentru activităţile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea......
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 ...
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă ...
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...