Preţurile la energie electrică, gaze, carburanţi şi apă se plafonează. Ce mai prevede Ordonanţa militară 4

Preţurile la utilităţi şi carburanţi vor fi plafonate la nivelul de luni, 30 martie 2020, ele pot doar să scadă, a declarat ministrul de Interne, Marcerl Vela.
Economica.net - D, 29 mart. 2020, 17:47
Preţurile la energie electrică, gaze, carburanţi şi apă se plafonează. Ce mai prevede Ordonanţa militară 4

„În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, apă, carburanți nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat azi. Aceste prețuri pot doar să scadă”, a declarat ministrul de Interne. Ulterior, în textul Ordonanţei Militare se observă că este stipulată această măsură în felul următor: 

Art.8 – (1) În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, acestea putând fi doar diminuate în funcție de cerere și ofertă.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Alte prevederi din ordonanţa militară

Mobilitatea bătrânilor

Am clarificat cu privire la circulația persoanelor peste 65 de ani, un interval orar în care își pot rezolva probleme de natură medicală: tratamente oncologice, dializă, deplasare cu mijloacele proprii sau ale familiilor, transport sanitar special, în intervalul orar și după ora 13 și înainte de ora 11, deci pe întreaga perioadă a zilei Am permis deplasarea în afara locuinței persoanelor peste 65 de ani și în intervalul 20 -21, pentru nevoile animalelor de companie sau domestice

Pentru ieșirile în acest scop nu e nevoie de declarație pe proprie răspundere Tot pentru persoanele peste 65 de ani, am clarificat condițiile în care pot fi sprijinite de operatorii economici ce desfășoară activități comerciale precum vânzare de produse sanitare sau alimentare, astfel încât între 11 – 13 să se faciliteze cu prioritate accesul acestor persoane.

Protecţia transportatorilor

Conducătorii auto care intră în țară, cei ce conduc mașini de peste 2,4 tone, au trei opțiuni pentru protejarea familiilor: fie angajatorul le asigură un loc unde să se izoleze între curse, fie declară că se izolează la domiciliu împreună cu familia, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații la cerere, pentru a asigura protecția familiilor șoferilor, cu plata costurilor aferente cazării în aceste spații hoteliere

Și pentru familiile piloților aeronavelor și echipajele de bord se aplică aceleași reguli

Protecţia sistemului energetic național

Am instituit pentru o perioadă stabilită de angajator măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau locuri special desemnate pentru personalul esențial, inclusiv cei din zona de extracție, producție și procesare.

Protecţia populaţiei din blocuri

Pentru a proteja cetățenii care locuiesc în blocuri în zone aglomerate, am stabilit ca autoritățile locale, din 31 martie, să monteze dispozitive cu soluții dezinfectatante la toate intrările blocului și vor efectua periodic activități de dezinfecție în scări, lifturi, spații comune

Noi pedepse pentru încălcarea restricţiilor

Ministerul de Interne a inițiat un proiect de OUG. Amenzile pentru cine nu respectă ordonanțele militare sunt de minimum 2.000 şi pot ajunge la 20.000 de lei. Pentru persoanele juridice amenda este între  10.000 – 70.000 de lei

Se pot aplica și alte sancțiuni: confiscare bunuri, interzicere acces la respectivele bunuri, suspendarea temporară a activității, suspendarea unor lucrări.

Am abordat și persoanele care nu respectă izolarea sau carantinarea. Cei care sunt în izolare la domiciliu, identificați și verificați ca atare, intră direct în carantină, dacă încalcă regulile.  Obligatoriu vor suporta toate cheltuielile cu carantinarea.Cei ce nu respectă carantinarea vor intra încă 14 zile în carantinare, suportând și ei toate cheltuielile

 

Ştirea se actualizează

Te-ar mai putea interesa și
Ce pericole ar putea afecta fermierii începând cu 2026
Ce pericole ar putea afecta fermierii începând cu 2026
Schimbările la care lucrează Comisia Europeană în domeniul agro-alimentar i-ar putea perturba grav pe fermieri, cu impact asupra consumatorilor români. Fermierii atrag atenția că ar putea fi......
Chery România a depășit pragului de 1.000 de autovehicule vândute pe piața locală
Chery România a depășit pragului de 1.000 de autovehicule vândute pe piața locală
Lansat pe piața din România în luna iulie a acestui an, brandul chinezesc Chery anunță depășirea pragului de 1.000 ...
Unde sunt cel mai scump si cel mai ieftin cartier din România
Unde sunt cel mai scump si cel mai ieftin cartier din România
Cele mai scumpe cartiere din România pentru cei care şi-au dorit să-şi cumpere propria locuinţă în 2025 se găsesc ...
Autostrada A7 Focșani – Adjud, de 50 km, se deschide mâine la ora 11:00. Se poate merge de la București la Adjud doar pe autostradă FOTO
Autostrada A7 Focșani – Adjud, de 50 km, se deschide mâine la ora 11:00. Se poate merge de la București la Adjud ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunță că ...