Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au crescut anul trecut cu 8,4%, cel mai mult după 2006

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au înregistrat anul trecut o creştere de 8,4%, cea mai mare după 2006, susţinute de intensificarea peste aşteptările analiştilor a operaţiunilor de creditare a achiziţiilor imobiliare, relatează Bloomberg.
Economica.net - lun, 06 ian. 2014, 09:06
Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au crescut anul trecut cu 8,4%, cel mai mult după 2006

Potrivit datelor Nationwide Building Society, preţurile locuinţelor au urcat cu 1,4% în decembrie, iar pe ansamblul anului cu 8,4%.

Date separate au arătat că numărul creditelor ipotecare aprobate se află la cel mai ridicat nivel din aproape şase ani, iar creşterea înregistrată în sectorul construcţiilor este susţinută de construcţiile de locuinţe.

Redresarea pieţei imobiliare, alimentată de îmbunătăţirea evoluţiei economiei şi de măsuri guvernamentale, a determinat Banca Angliei să oprească stimulentele pentru împrumuturile ipotecare dintr-un program de susţinere a creditării, care se va concentra pe finanţarea companiilor.

Necesitatea măsurii este scoasă în evidenţă de date potrivit cărora creditarea companiilor a înregistrat în noiembrie cea mai mare scădere din ultimele 18 luni.

„Sondajele arată creşterea puternică a interesului pentru achiziţiile de locuinţe, astfel că este posibil să asistăm la noi majorări ale preţurilor”, a declarat Howard Archer, economist şef pentru Marea Britanie la IHS Global Insight în Londra.

Spre deosebire de creditele pentru locuinţe, datele Băncii Angliei arată că împrumuturile corporatiste au scăzut în noiembrie cel mai mult după luna mai 2011, când instituţia a început să raporteze aceste date. În ultimul an, creditele către producătorii de bunuri au scăzut cu 3,1%.

Numărul creditelor pentru locuinţe aprobate a crescut la 70.758 în noiembrie, cel mai mult după ianuarie 2008, comparativ cu 68.029 în octombrie.

O mare parte a acestei creşteri de pe piaţa imobiliară poate fi atribuită îmbunătăţirii condiţiilor pe piaţa muncii şi perspectivelor economice mai bune, a declarat Robert Gardner, economist şef la Nationwide.

Gardner a mai spus că cererea de locuinţe este alimentată de costurile foarte scăzute de creditare.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Guvernul urmează să exproprieze încă 40.000 mp pentru loturile 2 și 3
Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Guvernul urmează să exproprieze încă 40.000 mp pentru loturile 2 și 3
Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică două proiecte privind exproprierile suplimentare a aproape 40.000 mp pentru loturile 2 și 3 din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, cu doar......
China şi Panama au încheiat un acord pentru reînnoirea unui tratat privind transportul maritim. Ce prevede
China şi Panama au încheiat un acord pentru reînnoirea unui tratat privind transportul maritim. Ce prevede
Panama a anunţat luni încheierea unui acord cu China pentru reînnoirea unui tratat privind transportul maritim care oferă ...
Gigantul din Emiratele Arabe Unite DP World modernizează Terminalul de Containere Constanţa Sud cu 25 de milioane de euro de la BERD
Gigantul din Emiratele Arabe Unite DP World modernizează Terminalul de Containere Constanţa Sud cu 25 de milioane de euro ...
Compania multinaţională DP World, deţinută de Emiratele Arabe Unite, şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ...
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Guvernul britanic a anunţat marţi eliminarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la consumul de electricitate pentru gospodării ...