Preţurile record la electricitate sunt un argument pentru urgentarea tranziţiei energetice – vicepreşedinte CE

Preţurile record la electricitate înregistrate în prezent în ţările membre ale Uniunii Europene arată că blocul comunitar trebuie să renunţe la combustibilii fosili şi să accelereze tranziţia la energia verde, a declarat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, informează Reuters.
AGERPRES - mar, 14 sept. 2021, 15:41
Preţurile record la electricitate sunt un argument pentru urgentarea tranziţiei energetice - vicepreşedinte CE

Green Deal sau Pactul Ecologic European îşi propune să modernizeze economia blocului comunitar astfel încât acesta să ajungă la emisii zero de gaze cu efect de seră până în 2050, un obiectiv care va necesita investiţii mari în energia şi infrastructura low-carbon.

„Dacă am fi avut Green Deal cu cinci ani mai devreme nu am fi fost în această poziţie, pentru că am fi avut mai puţină dependenţă de combustibili fosili sau gaze naturale”, a spus Frans Timmermans în Parlamentul European, reunit la Strasbourg.

Chiar dacă preţurile la combustibilii fosili au crescut foarte mult, subliniază Timmermans, costurile pentru producţia de energie regenerabilă au rămas scăzute şi stabile. Acest lucru ar trebui să încurajeze UE să îşi accelereze tranziţia energetică, pentru a se asigura că mai mulţi cetăţeni au acces la energie regenerabilă ieftină, a spus el.

Preţurile la certificatele de poluare, care au şi ele un impact asupra costului electricităţii, au atins valori record în acest an, însă Timmermans a apreciat că nu ele sunt principalul vinovat pentru explozia preţurilor la energie. „Doar aproximativ o cincime din majorarea de preţ poate fi pusă pe seama creşterii preţurilor la CO2”, a spus vicepreşedintele Comisiei Europene.

O analiză publicată luna trecută de Banca Centrală a Spaniei arată că preţurile la gaze sunt responsabile pentru aproximativ jumătate din recenta creştere a preţurilor la electricitate în Spania, în timp ce preţurile certificatelor de poluare au fost responsabile pentru o cincime din majorarea de preţuri la electricitate.

Pentru a diminua preţurile la electricitate, Guvernul de la Madrid a decis zilele trecute să plafoneze preţurile la gaze, să reducă taxele şi să redirecţioneze profiturile companiilor energetice. De asemenea, guvernul spaniol intenţionează să scoată la licitaţie capacitaţi de energie regenerabilă de 3,3 Gigawaţi, mizând pe faptul că o construcţie de noi instalaţii pentru producţia de energie curată va duce la diminuarea preţurilor pe termen lung.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă o finanțare de 7,85 milioane de euro, pe o perioadă de 24 de luni, dezvoltatorului REDESIGN, pentru finalizarea primelor clădiri aferente etapei 2 a proiectului Stejeriș....
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate de vreme extremă până luni (prognoză ANM)
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate ...
Vreme extremă în Bucureşti şi în 13 judeţe - Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de caniculă, ...
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a constatat abateri semnificative şi generalizate cu privire la modul în care Agenţia Naţională pentru ...
Un gigant japonez ar putea intra în România. Vrea să cumpere o parte dintr-un mare lanţ de magazine cu afaceri în România
Un gigant japonez ar putea intra în România. Vrea să cumpere o parte dintr-un mare lanţ de magazine cu afaceri în România
Acţiunile gigantului japonez de retail Seven & i Holdings au înregistrat, vineri, o creştere de 3% pe Bursa de la Tokyo, ...