Prima Casă a alterat piaţa imobiliară. „Cine crede că Prima Casă va exista în următorii zece ani, greşeşte”

Posibilităţile ca programului Prima Casă să dispară sau să fie modificat în aşa fel încât să permită accesul la credite doar celor în nevoie, i-a aprins pe dezvoltatorii din sudul Capitalei, care construiesc apartamente cu suprafeţe mici, la preţuri mici.  
Andrada Ghira - joi, 20 oct. 2016, 21:00
Prima Casă a alterat piaţa imobiliară.

Speriaţi de Legea dării în plată, care a determinat băncile să crească avansurile la creditele imobiliare, mulţi români s-au înghesuit să-şi cumpere Prima Casă. Chiar în primăvara acestui an, programul a fost blocat mai bine de două luni, până când autorităţile au decis suplimentarea fondurilor. 

Micii dezvoltatori din sudul Capitalei, din care o parte construiesc pe persoană fizică, s-au alarmat şi au declarat că Prima Casă trebuie să continue. În plus, şi autorităţile ar putea schimba condiţiile programului în aşa fel încât doar cei cu salarii sub venitul mediu naţional să beneficieze de program. 

„Cine construieşte astăzi şi crede că Prima Casă va exista în următorii zece ani, greşeşte. Dezvoltările imobiliare trebuie să fie gândite pentru lumea care va cumpăra prin credit ipotecar. Sper să dureze cât mai mult, dar asta nu e o garanţie”, a declarat Vincezo Aquino, directorul de operaţiuni din cadrul dezvoltatorului Nusco Imobiliaria. Compania a dezvoltat birouri Nusco Tower, şi a început anul trecut construcţia unui proiect rezidenţial din apropiere de Piaţa Delfinului din Bucureşti. 

Prima Casă a alterat piaţa imobiliară 

Lansat cu mare fast în 2009, atunci când din ce în ce mai mulţi dezvoltatori trăgeau obloanele, programul Prima Casă era menit să-i ajute cât de cât, asta după ce a fost redusă şi cota TVA la 5%. Dezvoltatorii însă aveau în stoc apartamente cu suprafeţe mari, care nu se încadrau în TVA de 5%, iar cererea s-a orientat spre locuinţele vechi, care au cea mai mare pondere din totalul de garanţii Prima Casă acordate de stat. 

Dezvoltatorii au fost nevoiţi să adapteze oferta de apartamente noi la plafonul Prima Casă, lucru pe care şi proprietarii de apartamente vechi l-au făcut. Totul s-a învârtit în jurul planului de garantare 60.000 – 70.000 de euro, iar producătorii de materiale de construcţii trâmbiţau că Prima Casă i-a ajutat mai mult pe agenţii imobiliari.

Directorul de la Nusco Imobiliaria mai spune că Prima Casă a alterat piaţa imobiliară şi dacă nu ar mai exista, vânzările ar înregistra scăderi, ritmul de dezvoltare va scădea şi el, iar băncile vor modifica avansul cerut pentru un credit ipotecar. 

„Şi dezvoltatorii vor găsi o modalitate pentru a fi realişti şi a face posibilă o vânzare de apartament unei familii care are un venit de 1.500 de euro”, mai spune Aquino.

Directorul dezvoltatorului spaniol Volumetric, Ion Cătuţoiu, spune că oamenii care iau credite trebuie să aibă obiceiul de a economisi. 

Nu e nicio nenorocire că băncile cer 20-25% avans. Oameni trebuie să ştie că banii aceştia trebuie să îi pună deoparte. Şi dacă reuşesc să pună aceşti bani, să se duca să ia un credit. Nu trebuie să forţăm oamenii să ia credit cu orice preţ, pentru că de acolo apar probleme”, spune Ion Cătuţoiu. 

Nusco Imobiliaria a început anul trecut construcţia la proeictul rezidenţial Citta din sectorul 2 al Capitalei, în apropiere de Mega Mall şi Piaţa Delfinului. Prima fază a proiectului, cu 180 de apartamente va fi livrată în primăvara anului viitor. A doua fază prevede construcţia a altor 180 de apartamente, iar investiţia totală se ridică la circa 26 de milioane de euro. Din cele 180 de apartamente din prima fază, compania a vândut 40%. 

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...