Prima Casă în Marea Britanie: Aproape 75% dintre cumpărători apelează la sprijinul financiar al părinţilor

Aproape două treimi din cumpărătorii britanici pentru prima lor casă apelează la sprijinul financiar al părinţilor, arată un sondaj luni, subliniind de asemenea preocupările asupra expansiunii pieţei imobiliare, relatează Reuters.
Economica.net - lun, 05 mai 2014, 04:14
Prima Casă în Marea Britanie: Aproape 75% dintre cumpărători apelează la sprijinul financiar al părinţilor

Cu preţurile locuinţelor în creştere de aproximativ 10% pe an şi restrângerea criteriilor de creditare după criza financiară din 2008, băncile cer cumpărătorilor să plătească un avans mai mare pentru a se califica să obţină restul de împrumut, fapt ce îi determină pe mulţi sa ceară bani de la părinţi.

Un sondaj pe persoane cu vârste între 20 şi 45 de ani, realizat de furnizorul de credit ipotecar Halifax, arată că 63% din cele care au cumpărat o proprietate au primit ajutor de la părinţi.

‘Pentru mulţi cumpărători, sprijinul parental este acum primul pas fundamental spre proprietate’, a declarat Craig McKinlay, director ipoteci la Halifax.

Preţurile caselor din afara Londrei nu şi-au recuperat nivelurile de dinaintea crizei, dar creşterea rapidă provoacă îngrijorare în rândul unor factori de decizie de la Bank of England, care ar putea lua măsuri precaute pentru a ‘răci’ piaţa chiar de luna viitoare.

Sondajul Halifax arată că 57% dintre părinţii celor intervievaţi se aşteaptă să-şi ajute copiii pentru o achiziţie imobiliară sau deja au făcut-o. El constată de asemenea că 27% din părinţi şi-au pierdut economiile pentru a-şi ajuta copiii, iar 10% au înmânat o moştenire mai devreme.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...