Prima operaţie bariatrică cu „da Vinci”, cel mai performant robot chirurgical din lume, realizată la spitalul Monza

Joi, 6 aprilie, a avut loc prima operaţie de chirurgie bariatrică realizată cu ajutorul robotului da Vinci în cadrul spitalului Monza. O pacientă în vârstă de 25 de ani, care suferea de obezitate, a fost operată cu succes cu "da Vinci", cel mai performant robot chirurgical din lume. Spitalul Monza, cel mai mare spital de chirurgie cardiovasculară şi cardiologie intervenţională din ţară, a investit peste două milioane de euro în chirurgia robotică prin sistemul medical da Vinci. Este primul spital privat din România care are un sistem chirurgical da Vinci.
Economica.net - lun, 10 apr. 2017, 10:17
Prima operaţie bariatrică cu

Intervenţia, care a durat două ore, a fost realizată sub coordonarea profesorului doctor Giuseppe Spinoglio, şeful departamentului de Chirurgie Generală şi Oncologie al Alessandria National Hospital din Italia, alături de întreaga echipă Bari Clinic a Spitalului Monza, formată din: Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală, Lidia Rapeanu, medic specialist chirurgie generală, Anca Ichiman, medic specialist chirurgie generală, Gabriela Zugravu, medic primar Anestezie şi Terapie Intensivă.

“Operatia a decurs foarte bine, ne aşteptăm la o evoluţie extrem de favorabilă a pacientei, cu o recuperare rapidă şi cu o durată de spitalizare de două nopţi postoperator. Nu a fost nevoie să folosim drenaje, sonde nazogastrice, sonde urinare, de aceea şi confortul pacientei postoperator va fi unul foarte bun”, a spus Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală la Spitalul Monza.

Chirurgia robotică da Vinci reprezintă cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, în care chirurgul nu operează cu propriile mâini, ci manevrează un robot la distanţă, fiind aşezat la o consolă amplasată în sala de operaţii. Sistemul computerizat transformă mişcarea mâinilor în impulsuri transmise braţelor robotice, cu o mare acurateţe. Detalii despre chirurgia robotică da Vinci găsiţi la linkul care poate fi accesat aici. 

Avantajele sistemului chirurgical da Vinci pentru pacienţi sunt: incizii mai mici, durata de spitalizare şi durerea postoperatorie scăzute, recuperarea şi reluarea rapidă a activităţilor cotidiene.

O intervenţie cu robotul da Vinci costă în jur de 40.000 euro în Italia sau Germania. Noi ne vom încadra între 15.000 şi 16.000 euro pentru aceeaşi operaţie, făcută cu o echipă internaţională. Adică o echipă care operează în Italia va veni aici să opereze cu medicii noştri”, a spus într-un interviu pentru ECONOMICA.NET Luca Militello, directorul general al spitalului Monza.

Chirurgia bariatrică se referă la toate procedeele chirurgicale care au ca scop scăderea ponderală şi se adresează persoanelor care suferă de obezitate. Odată cu scăderea ponderală, se îmbunătăţeşte semnificativ starea de sănătate a pacientului şi implicit calitatea vieţii acestuia.

Grupul “Policlinico di Monza”, care deţine Spitalul Monza, mai are şi zece spitale în Italia.

Citeşte şi:

Spitalul Monza investeşte peste două milioane de euro în robotul chirurgical da Vinci

Spitalul Monza, unul dintre cele mai mari spitale private din România, plăteşte medicii debutanţi cu salarii de la 2.000 euro pe lună

Te-ar mai putea interesa și
APIA anunță care este ultima zi până la care vor putea fi depuse cererile de plată pentru campania din 2026. Instituția face și recomandări pentru evitarea aglomerării din ultimele zile
APIA anunță care este ultima zi până la care vor putea fi depuse cererile de plată pentru campania din 2026. Instituția ...
Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată aferente Campaniei 2026 este de 5 iunie, inclusiv, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un......
Scandalul trenurilor noi din Gara Obor. Miruță va propune polonezilor de la PESA încheierea unui act adițional pentru plățile legate de mentenanță
Scandalul trenurilor noi din Gara Obor. Miruță va propune polonezilor de la PESA încheierea unui act adițional pentru ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va propune, în şapte zile, companiei PESA, producătorul trenurilor noi ...
Ministrul Economiei, Irineu Darău: Este o criză politică nenecesară, care afectează zilnic economia românească. Prioritățile sunt SAFE și PNRR
Ministrul Economiei, Irineu Darău: Este o criză politică nenecesară, care afectează zilnic economia românească. Prioritățile ...
Criza politică actuală este una "nenecesară" care afectează zilnic economia românească, iar priorităţile Guvernului ...
Sorin Grindeanu exclude formarea unui guvern PSD-UDMR susținut de grupul minorităților naționale și parlamentarii neafiliați
Sorin Grindeanu exclude formarea unui guvern PSD-UDMR susținut de grupul minorităților naționale și parlamentarii neafiliați
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Euronews, că exclude formarea unui guvern alături de UDMR, ...