Prima radiografie completă a pensiilor de serviciu din Serviciile Secrete: aproape o treime dintre beneficiari, adică 3.500 de militari, au pensie netă între 3.001 lei şi 5.000 lei EXCLUSIV
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/sri-430x230-1.jpg)
Numărul total al beneficiarilor de pensie de serviciu din Serviciile Secrete e de 12.225 de militari, în octombrie 2025, arată informaţiile obţinute de Economica.net de la SRI.
- Am folosit ca referinţă luna octombrie 2025, pentru care am publicat deja prima radiografie a pensiilor de serviciu de sub cupola MApN şi de sub cupola MAI, pe tranşe de venit net, ca să avem coerenţă şi continuitate în prezentarea celor mai relevanţi indicatori despre pensiile de serviciu militare.
- Am publicat deja o analiză preliminară a celor mai mici vârste de pensionare din MApN şi din MAI, cu date valabile pentru octombrie 2025, urmând să publicăm în curând un material similar şi despre SRI.
Economica.net a realizat prima analiză detaliată din România a veniturilor nete din pensie de serviciu militară, efectiv încasate de beneficiarii proveniţi doar din Serviciile Secrete, care surprinde şi schimbările aduse prin Legea 141 din 2025, privind reţinerea CASS din partea de pensie care depăşeşte pragul de 3.000 de lei, precum şi toate celelalte modificări aduse Legii 223 din 2015 de-a lungul timpului.
Analiza realizată de Economica.net pe baza datelor obţinute în exclusivitate de la SRI arată obiectiv, amănunţit, complet distribuţia numărului de pensionari militari pe tranşe, niveluri de venit din pensie de serviciu, demers esenţial şi elementar de la care începe orice discuţie competentă despre cât de „speciale” sunt pensiile de serviciu militare.
Puţin peste 76% din numărul total al militarilor cu pensie de serviciu din Serviciile Secrete au avut pensie netă între 3.001 lei şi 9.000 de lei, reiese din analiza Economica.net.
Pensiile de serviciu din Serviciile Secrete sunt gestionate şi plătite de Casa de Pensii Sectorială (CPS) a SRI.
Iată, detaliat, ponderea numărului de beneficiari pe tranşe de venit:
29% dintre beneficiarii din evidenţa CPS a SRI (adică puţin peste 3.500 de militari) au încasat pensie de serviciu netă cuprinsă între 3.001 lei şi 5.000 de lei în octombrie 2025, arată analiza Economica.net pe baza răspunsurilor obţinute de la SRI.
Aproape 28% dintre militarii aflaţi în plată la CPS a SRI (mai precis, 3.413 oameni) au avut pensie de serviciu netă între 5.001 lei şi 7.000 de lei în octombrie 2025, potrivit analizei Economica.net bazate pe date brute obţinute de la SRI.
Puţin peste 19% din numărul total al militarilor cu pensie de serviciu din Serviciile Secrete (sub 2.400 de militari) au încasat efectiv pensie netă între 7.001 lei şi 9.000 de lei, arată analiza Economica.net.
Atât numărul militarilor cu pensie de serviciu netă de cel mult 3.000 de lei, cât şi cel al militarilor cu pensie de serviciu peste 10.001 lei e nesemnificativ, arată analiza Economica.net bazată pe date brute pe care le-am obţinut de la SRI.
Pensiile de serviciu militare, inclusiv cele din evidenţa Casei de Pensii Sectoriale a SRI, despre care am scris aici, se plătesc doar din bugetul de stat la care aceştia contribuie lunar pe parcursul carierei.
Profesioniştii în activitate, care lucrează în Serviciile Secrete, plătesc o cotă de contribuţie individuală la bugetul de stat, de 25%, în loc de CAS. Prevederea e reglementată atât în Legea 223 din 2015, cât şi în Codul fiscal.
Algoritmul pe baza căruia se stabilesc pensiile de serviciu militare a fost explicat de Economica.net pe larg aici.
Economica.net a realizat şi a publicat deja o amplă analiză exclusivă a efectelor Legii nr. 223 din 2015 prin care se acordă pensiile de serviciu militare, la opt ani de la intrarea ei în vigoare.
Pensiile de serviciu militare, plătite de Casa de Pensii Sectorială a SRI, au costat peste un miliard de lei în anul 2024, valoare care cuprinde şi diferenţele cuvenite beneficiarilor şi plătite în 2024, reiese din analiza Economica.net pe baza informaţiilor pe care le-am obţinut de la SRI.
2024 e primul an de la intrarea în vigoare a Legii 223 din 2015 în care suma totală brută plătită de CPS a SRI beneficiarilor de pensii de serviciu militare a depăşit borna simbolică de un miliard de lei, arată analiza Economica.net.
Suma totală brută plătită de CPS a SRI beneficiarilor de pensii de serviciu militare în anul 2024 este cu 22% mai mare decât cea achitată în anul 2023, reiese din analiza Economica.net pe baza datelor obţinute de la SRI.
- Subliniem, pentru claritate, relevanţă şi acurateţe, că datele analizate în perioada 2016 – 2024 vizează acelaşi indicator – suma totală brută plătită militarilor care beneficiază de pensie de serviciu de către CPS a SRI, care include şi eventuale diferenţe plătite acestora în fiecare dintre anii analizaţi.
Pensia de serviciu medie din Serviciile Secrete se apropie de 7.600 de lei brut lunar pe parcursul anului 2024 şi este cu aproape 19% mai mare decât valoarea indicatorului din 2023, arată analiza exclusivă realizată de Economica.net. Am calculat valoarea acestui indicator pe baza datelor brute pe care le-am obţinut de la SRI.