Prima săptămână din ultimii 35 de ani în care SUA nu au mai importat petrol din Arabia Saudită

Săptămâna trecută SUA nu au importat deloc petrol din Arabia Saudită, o premieră în ultimii 35 de ani şi o schimbare semnificativă faţă de situaţia din urmă cu câteva luni când exporturile de petrol ale Arabiei Saudite ameninţau să inunde o piaţa americană decimată de pandemie, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 06 ian. 2021, 18:27
Prima săptămână din ultimii 35 de ani în care SUA nu au mai importat petrol din Arabia Saudită

Absenţa livrărilor din Arabia Saudită vine pe fondul diminuării numărului de tancuri de petroliere care au plecat din Arabia Saudită spre SUA în luna octombrie 2020. Având în vedere că tancurile petroliere din Arabia Saudită au nevoie de şase săptămâni pentru a ajunge la terminalele din SUA, scăderea începe să se vadă acum.

Aceasta este prima săptămână în care SUA nu au importat petrol din Arabia Saudită după luna septembrie 1985.

În 2020, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de petrol non-OPEC au decis să reducă producţia cu un nivel record de 9,7 milioane de barili pe zi. Aceste reduceri au ajutat la susţinerea preţului petrolului, deşi consumul de combustibili nu şi-a revenit încă la nivelul de dinaintea pandemiei.

SUA se confruntă în continuare cu pandemia de coronavirus, cu un număr record de infecţii şi multe state care introduc noi restricţii. Consumul de benzină în SUA a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii ani în perioada sărbătorilor de sfârşit de an, care în mod normal este o perioadă de cerere crescută. Scăderea cererii este atât de gravă încât unele rafinării din SUA au fost oprite. „Producţia este încă sub nivelul la care era înaintea crizei din cauza cererii interne reduse. Aşa că de ce ar trimite mai mult petrol aici când Asia este regiunea unde revenirea este evidentă”, spune Sandy Fielden, director la firma de cercetare Morningstar Inc.

Pentru Arabia Saudită, reducerea livrărilor spre SUA este cel mai rapid mod de a semnala pieţei petroliere mondiale că îşi reduce oferta. Guvernul american este singurul care publică săptămânal date cu privire la stocurile şi importurile de petrol, date care au o mare influenţă asupra traderilor de petrol. Alte state mari consumatoare de petrol, cum este China, publică mai puţine informaţii rapide cu privire la livrările de petrol.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său şi despre un refuz al Google de a accepta ideea,......
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...