Primăria Capitalei a amânat implementarea programului Bucharest Start-up City

Implementarea programului Bucharest Start-up City privind finanţarea planurilor de afaceri în municipiul Bucureşti va fi amânată până la asigurarea resurselor financiare necesare, a anunţat Primăria Capitalei, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 15 mai 2019, 15:11
Primăria Capitalei a amânat implementarea programului Bucharest Start-up City

„Regulamentul programului „Bucharest Start-up City”, iniţiat de Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, a ieşit, luna aceasta, din dezbatere publică. În perioada următoare vor fi analizate propunerile primite, iar demararea efectivă a programului va avea loc după asigurarea resurselor financiare necesare, în condiţiile în care în bugetul pe 2019 al municipiului Bucureşti nu au putut fi prinse alocările necesare”, precizează PMB.

„Primăria Capitalei a fost nevoită să limiteze alocările financiare pentru anumite proiecte dat fiind faptul că încasările de la bugetul de stat pe primele 4 luni ale anului, atât cele previzionate cât şi cele efective, sunt semnificativ mai mici decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. În aceste condiţii a trebuit să asigurăm cu prioritate sumele necesare serviciilor publice vitale pentru cetăţeni: transport public, apă caldă şi căldură, sănătate, plătite în integralitate de Primăria Capitalei”, a afirmat primarul general, Gabriela Firea, citată în comunicat.

Primăria Capitalei depinde în proporţie de peste 90% de fondurile de la bugetul de stat, fiind singura unitate administrativ-teritorială care nu încasează taxe şi impozite, iar, în acest context, au fost înaintate Guvernului solicitări privind remedierea acestei situaţii financiare, astfel încât să poată fi acoperite diferenţele în domeniile deficitare, menţionează comunicatul.

PMB precizează că eventualele suplimentari de buget, inclusiv cele dedicate programului „Bucharest Start-up City”, vor putea fi făcute la următoarele rectificări bugetare. Principalele domenii care au nevoie de dezvoltare şi, implicit, de suplimentarea fondurilor sunt sănătatea, infrastructura, domeniul social şi cultură, subliniază sursa citată.

Programul Bucharest Start-up City are ca principale obiective finanţarea de start-up-uri în acord cu dezvoltarea inteligentă a municipiului Bucureşti, precum şi atragerea tinerelor talente antreprenoriale. Proiectul vizează susţinerea a minimum 200 de beneficiari, cu o sumă maximă de 50.000 euro/ beneficiar, precizează PMB.

Te-ar mai putea interesa și
Fuziune între companiile de stat: SAPE preia Electrocentrale Grup
Fuziune între companiile de stat: SAPE preia Electrocentrale Grup
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), urmează să fuzioneze, prin absorbție, cu Electrocentrale Grup, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de......
Roboți la muncă: mai puțin asemănători cu oamenii, dar mai eficienți
Roboți la muncă: mai puțin asemănători cu oamenii, dar mai eficienți
O bandă transportoare și un robot umanoid care sortează colete. Astăzi, aceasta este o imagine neobișnuită. Dar în ...
Fritz a anunţat ce buget are Timişoara pentru 2026
Fritz a anunţat ce buget are Timişoara pentru 2026
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, marţi, că bugetul pe acest an este unul realist, de aproape ...
Noi scumpiri în benzinării, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Noi scumpiri în benzinării, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit în această după-amiază benzina și motorina în rețeaua ...