Primăria Capitalei a recepționat senzorii pentru noul sistem de monitorizare a calității aerului

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că au fost recepţionaţi senzorii pentru noul sistem de monitorizare a calităţii aerului, urmând ca aceştia să fie instalaţi în cursul lunii ianuarie, după finalizarea etapei de calibrare, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 12 nov. 2022, 12:46
Primăria Capitalei a recepționat senzorii pentru noul sistem de monitorizare a calității aerului

„Am recepţionat cei 44 de senzori care vor compune noul sistem de monitorizare a calităţii aerului deţinut de Primăria Capitalei, complementar celui administrat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. În perioada următoare, vom demara procedura de calibrare a acestora cu ajutorul autolaboratorului pe care Municipalitatea îl deţine şi care va fi amplasat într-o zona adecvată acestui demers. Sistemul, gestionat de Direcţia de Mediu, are rolul de a monitoriza continuu evoluţia concentraţiilor de particule în suspensie PM2,5, PM10 şi dioxid de azot (NO2). Ulterior, acest sistem va contribui la dezvoltarea politicilor locale de reducere a concentraţiei de poluanţi în aer”, a scris Nicuşor Dan, sâmbătă, pe Facebook.

Senzorii vor fi instalaţi în cursul lunii ianuarie, după finalizarea etapei de calibrare, în diferite zone din Capitală, precizează edilul, amintind că senzorii au fost oferiţi Municipiului Bucureşti cu titlu gratuit de către Fundaţia Vital Strategies, ca urmare a aderării oraşului nostru la Reţeaua Oraşe Sănătoase, în cadrul unui proiect susţinut de Bloomberg Philantropies, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„Vital Strategies va suporta contravaloarea serviciilor de mentenanţă timp de 2 ani, urmând ca responsabilitatea acoperirii acestor costuri să fie preluată de Municipalitate. După finalizarea etapelor de calibrare şi instalare a senzorilor, datele obţinute prin această monitorizare vor fi publice şi se vor regăsi pe pagina web a instituţiei: www.pmb.ro”, a mai transmis Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...