Primăria Capitalei: Două păsări cu gripă aviară, depistate în Parcul Tineretului

Două păsări decedate din cauza gripei aviare au fost găsite în Parcul Tineretului, pe data de 15 februarie, rezultatul pozitiv privind influenţa aviară fiind confirmat, ulterior, pe 20 februarie, în urma analizelor, a informat, marţi, Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.
Economica.net - mar, 21 feb. 2017, 09:20
Primăria Capitalei: Două păsări cu gripă aviară, depistate în Parcul Tineretului

‘În dată de 15 februarie reprezentanţii ALPAB au găsit două păsări decedate în Parcul Tineretului, şi, conform procedurii, au sesizat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, iar specialiştii ANSVSA au prelevat probele necesare. Ulterior, în data de 20 februarie, Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement (ALPAB) a fost înştiinţată că rezultatul a fost pozitiv pentru influenţa aviară la păsări sălbatice. Pe cale de consecinţă, conform responsabilităţilor, ALPAB a incinerat cadavrele celor două păsări’, a precizat sursa citată.

Primăria Capitalei a menţionat că în urma dispoziţiilor emise la începutul acestei luni de primarul general, Gabriela Firea, reprezentanţii Municipalităţii au luat toate măsurile necesare pentru evitarea răspândirii acestui virus. De asemenea, în urma înfiinţării celulei de criză la nivelul Primăriei Capitalei, ALPAB a supravegheat populaţiile de păsări sălbatice, în special păsările de apă, din parcurile pe care le administrează.

‘Potrivit medicilor, deşi nu există un risc imediat de transmitere la om, autorităţile trebuie să ia toate măsurile care se impun conform legislaţiei internaţionale, pentru a împiedica apariţia unui virus gripal recombinat (adică virus gripal aviar+virus gripal uman) care ar putea afecta populaţia umană’, a precizat PMB.

Pe 10 februarie, Gabriela Firea a activat unitatea locală de sprijin de la nivelul Primăriei Generale pentru combaterea răspândirii cazurilor de gripă aviară în Capitală.

Măsura a fost luată ca urmare a faptului că, potrivit unui buletin de analiză emis de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, a fost confirmată influenţa aviară la cinci pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa în aval de barajul Străuleşti.

Tot pe 10 februarie, Primăria Sectorului 1 a anunţat că a fost interzisă comercializarea de păsări şi ouă de către producătorii individuali în toate pieţele din sectorul 1, pentru o perioadă de 30 de zile. În schimb, nu a fost restricţionată comercializarea de produse avicole în supermarket-uri şi în celelalte magazine autorizate, informase Primăria sectorului 1, prin intermediul unui comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Ce lucrări de întreținere sunt recomandate înainte de caniculă
Ce lucrări de întreținere sunt recomandate înainte de caniculă
Vara poate fi plăcută atunci când locuința este pregătită din timp, însă perioadele de caniculă aduc și disconfort, consum mai mare de energie și mici situații care devin greu de......
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
Grupul Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, prezintă joi imagini cu lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada ...
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung Electronics România anunță că aduce schimbări ale regulilor în service pentru clienții care aleg dispozitivele ...
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date Eurostat
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date ...
Preţul de construcţie al clădirilor rezidenţiale a crescut cu 48,2% în Uniunea Europeană, între anii 2015 şi 2025, ...