Primăria Iași a donat trei generatoare de mare putere orașului Cernăuți (Video)

Primăria Municipiului Iaşi a donat trei generatoare electrice de mare putere oraşului Cernăuţi, urmând a fi folosite de regiunile din Ucraina aflate în criză energetică, a anunţat edilul Mihai Chirica, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 19 nov. 2022, 13:26
Primăria Iași a donat trei generatoare de mare putere orașului Cernăuți (Video)

Un convoi umanitar care transportă aceste echipamente a plecat, sâmbătă, spre Vama Siret, a precizat acesta.

„Am pregătit un alt convoi umanitar pentru Ucraina, Cernăuţi. Sunt trei generatoare de curent pe care am reuşim să le facturăm, să le plătim, să facem toate formalităţile pentru transmiterea lor către Ucraina. Astăzi vor şi ajunge la destinaţie. Sperăm să le fie de folos. Sunt generatoare de putere mare, de 120 -180 de KW. Cel de 180 KW poate deservi chiar şi un spital. Sperăm să deservească acolo unde este nevoie, dat fiind că în momentul de faţă situaţia este critică în Ucraina”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Echipamentele au fost achiziţionate cu bani alocaţi de Consiliul Local şi Primăria Iaşi.

„Banii sunt de la Consiliul Local Iaşi. Generatoarele au costat aproximativ 100.000 de euro. Sunt sume disponibilizate din partea Consiliului Local şi a mea, personal, din proiectul dintre municipiul Iaşi şi municipiul Cernăuţi, fiind oraşe înfrăţite. Sunt măsuri mici în comparaţie cu tragedia pe care ei o suportă din cauza războiului cu Rusia. Sper ca românii de acolo să înţeleagă că grija noastră pentru ei este una permanentă”, a adăugat primarul Chirica.

În urmă cu câteva luni, municipalitatea a mai trimis în Ucraina 20 de generatoare de mică putere.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat......
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...