Primăria Municipiului București a finalizat lucrările de punere în siguranță a Hanului Solacolu

Primăria Capitalei anunţă că au fost finalizate lucrările de punere în siguranţă, conservare şi protejare a Hanului Solacolu, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 14 mart. 2026, 14:32
Primăria Municipiului București a finalizat lucrările de punere în siguranță a Hanului Solacolu

Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a început în 2023 lucrările de punere în siguranţă, în cursul cărora au fost scoase 2.000 de tone de gunoaie, precizează PMB, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

„Lucrările au fost complexe şi au constat în fixarea şi sprijinirea tuturor elementelor de zidărie cu stâlpi de rezistenţă metalici şi grinzi de lemn. A fost creat şi un sistem de preluare a apelor pluviale, astfel încât să evităm orice alte infiltraţii la subsol. În acelaşi timp, 2.000 de tone de gunoaie au fost scoase de aici, pe perioada lucrărilor”, menţionează sursa citată.

În prezent, autoritatea locală pregăteşte un concurs internaţional de soluţii pentru proiectare, împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România.

„Câştigătorul va veni cu o soluţie care să redea acestui imobil memoria urbană. În paralel, lucrăm la diagnosticarea arheologică şi la analiza stratigrafică a terenului, la obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor de construire, dar şi la identificarea soluţiilor de finanţare nerambursabilă”, se mai arată în postare.

Primăria vrea să consolideze şi să reabiliteze monumentul istoric, care va fi transformat într-un „spaţiu superb”, destinat comunităţii.

„Hanul Solacolu, situat pe Calea Moşilor 134, are o poveste deosebită. Construit în anul 1859, de fraţii Solacolu, acolo a fost iniţial prima fabrică de paste făinoase din Bucureşti. Faţada exterioară era prevăzută cu prăvălii, având deschidere pe artera cea mai comercială a Bucureştiului: Calea Moşilor sau Podul Târgului de Afară. Ulterior, s-a transformat în han. În perioada comunistă, clădirea a fost naţionalizată, iar după 2000 retrocedată proprietarului”, transmite Primăria Capitalei.

Cutremurele majore din anii 1940, 1977, 1986, 1990 au afectat drastic structura de rezistenţă a clădirii, încadrate în clasa I de risc seismic. Clădirea a ajuns „o ruină, plină de gunoaie şi de moloz”. În 2022 s-a făcut exproprierea imobilului.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) şi generează o treime din exporturile României, a declarat, joi, la un......
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe an, în capitala Indiei, New Delhi
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe ...
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens şi toxic, calitatea aerului fiind de ...
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru analiza amenințărilor militare. Ce este Clarity (VIDEO)
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru ...
Compania germană din sectorul apărării Helsing a prezentat o platformă de Inteligenţă Artificială (IA) proiectată ...
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
Lucrările la Magistrala 6 de metrou avansează, anunță joi Metrorex. În luna octombrie, TBM „Sfânta Maria” a ajuns ...