Primăria Sectorului 3 își va deschide noul sediu din Hala Laminor începând de luni

Primăria Sectorului 3 îşi deschide noul sediu din Hala Laminor de luni, 17 august, iar primul serviciu care devine operaţional este zona de self-service, relocată din Calea Dudeşti, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 14 aug. 2026, 21:24
Primăria Sectorului 3 își va deschide noul sediu din Hala Laminor începând de luni

În zona de self-service sunt puse la dispoziţie dispozitivele necesare pentru efectuarea procedurilor online. De asemenea, se oferă suport din partea personalului Primăriei pentru depunerea şi obţinerea documentelor prin intermediul platformelor electronice, se precizează vineri într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 3.

Tot la noul sediu din Bulevardul Basarabia nr. 256 va funcţiona biroul pentru încheierea contractelor de salubritate şi se vor putea ridica autorizaţiile de construire emise în format fizic.

Mutarea nu afectează serviciile electronice ale Primăriei Sectorului 3. Cetăţenii pot continua să depună şi să obţină documente online, prin portalul de servicii electronice al instituţiei şi prin aplicaţia mobilă „Primăria Sectorului 3”, fără a fi necesară deplasarea la sediu.

Începând de luni, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 va asigura relaţia cu publicul şi în noul sediu din Hala Laminor. Temporar, vor rămâne deschise Registratura din Strada Parfumului nr. 2 – 4 şi Registratura din Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12 – 14.

În perioada 17 – 24 august nu se vor putea depune sau elibera documente pentru acordarea facilităţilor destinate persoanelor încadrate în grad de handicap.

Serviciile electronice ale DGASPC Sector 3 rămân accesibile fără întrerupere prin adresa de e-mail [email protected] şi prin ecosistemul digital ConectX.

Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale Sector 3, Direcţia de Evidenţă a Populaţiei şi serviciile de stare civilă nu se mută încă la Hala Laminor. Acestea îşi vor desfăşura în continuare activitatea la sediile actuale. Procesul de relocare este unul etapizat.

Accesul în sediul Primăriei Sectorului 3 din Hala Laminor se face prin partea de sud a clădirii.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...