Primarul din Mangalia, eliberat din funcţie prin ordin al prefectului

Primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, a fost eliberat din funcție prin ordin al prefectului județului Constanța, Claudiu Palaz. Acesta spune că ordinul a fost emis în baza raportului primit de la Agenția Națională pentru Integritate. Claudiu Tusac a declarat că decizia este un "abuz grosolan în serviciu" al prefectului, scrie Mediafax.
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 16:12

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a emis luni ordinul de eliberare din funcţie a primarului din Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, după ce ANI a constatat că edilul se află în stare de incompatibilitate. ANI a comunicat oficial săptămâna trecută că Mihai Claudiu Tusac, în calitatea sa de primar, a fost și membru AGA la SC ”Administrarea Parcului Industrial Mangalia”. Prerogativele lui Tusac vor fi preluate de către  viceprimarul Constantin Filimon, a declarat prefectul de Constanţa, Claudiu Palaz.

Primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, a declarat că această decizie reprezintă un abuz al prefectului şi că a mai fost o dată eliberat din funcţie pentru aceeaşi faptă, iar instanţa i-a dat câştig de cauză.

Deocamdată, nu am primit nimic, dar dacă a semnat ordinul, aşa cum a spus, este un abuz grosolan, un abuz în serviciu. Este o persoană pusă în funcţie pentru respectarea legii şi este primul om care nu respectă legea. Nu poţi condamna un om pentru acelaşi motiv de două ori, ne-am mai judecat în urmă cu doi ani, am câştigat definitiv şi irevocabil şi acum face din nou acelaşi ordin de suspendare„, a spus primarul Mangaliei.

În decembrie 2009, prefectul Claudiu Palaz a emis un ordin prin care se constata încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului primarului municipiului Mangalia, Mihai Tusac, având în vedere starea de incompatibilitate în care se afla. Tusac deţinea atât funcţia de primar al municipiului Mangalia, cât şi funcţia de reprezentant al Consiliului Local Mangalia în Adunarea Generală a Asociaţilor din SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL.

Edilul a atacat în instanţă ordinul prefectului, iar instanţa a decis anularea actului respectiv.

Prefectul a spus că a pierdut acel proces deoarece nu a existat un raport de la ANI, nu fiindcă primarul nu era incompatibil.

Mihai Claudiu Tusac este primar al municipiului Mangalia din anul 2008, din partea PSD.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Toate creșele care se finalizează în această perioadă vor putea angaja personal, ca să poată funcționa din toamnă
Ilie Bolojan: Toate creșele care se finalizează în această perioadă vor putea angaja personal, ca să poată funcționa ...
Toate creşele care se finalizează în această perioadă vor putea angaja personal, plătit din bugetul de stat, astfel încât să poată funcţiona din toamnă, a anunţat, sâmbătă, la......
Mihai Voicu, Bergenbier: Impredictibilul ne „costă” mai mult decât orice greșeală de business
Mihai Voicu, Bergenbier: Impredictibilul ne „costă” mai mult decât orice greșeală de business
„Dacă lăsăm la o parte șocurile anterioare – pandemia, izbucnirea războiului din Ucraina și, evident, majorările ...
Bolojan a vizitat șantierul centralei pe gaze de la Mintia, realizată 83%: “Vor începe testele de interconectare dintre centrală și stația electrică”
Bolojan a vizitat șantierul centralei pe gaze de la Mintia, realizată 83%: “Vor începe testele de interconectare dintre ...
Prim-ministrul demis Ilie Bolojan, care este și ministrul interimar al Energiei, a vizitat astăzi proiectul centralei pe ...
Alexandru Petrescu (ASF): România are astăzi o oportunitate majoră. Cifrele din ultimul raport de țară trebuie interpretate ca indicatori ai unui spațiu semnificativ de creștere
Alexandru Petrescu (ASF): România are astăzi o oportunitate majoră. Cifrele din ultimul raport de țară trebuie interpretate ...
România are astăzi o oportunitate majoră, aceea de a transforma pieţele de capital, sistemul de pensii private, sectorul ...