Primarul Iaşiului a semnat contractul de proiectare pentru noul stadion

Primarul Mihai Chirica a anunţat că a semnat contractul de proiectare pentru un nou stadion municipal, modern, care va avea între 20.000 şi 22.000 de locuri şi va beneficia de toate dotările cerute de normele FRF şi UEFA.
Economica.net - mie, 08 ian. 2020, 17:06
Primarul Iaşiului a semnat contractul de proiectare pentru noul stadion

Chirica a declarat că miercuri a semnat cu firma Sigm – Home Project SRL contractul de proiectare pentru un nou stadion, acesta urmând a fi construit în zona Moara de Vânt.

„A fost semnat un contract de proiectare în valoare de 3,3 milioane de lei, fără TVA. Termenul limită de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei deschise pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi asistenţă tehnică pentru acest obiectiv a fost 11 septembrie şi nu mai puţin de cinci firme sau asocieri au depus documentaţiile necesare. Proiectul va trebui să fie făcut în opt luni. În acest timp va trebui să găsim şi surse de finanţare. Vom apela şi la fonduri europene pentru o bază sportivă regională, o să încercăm să facem şi împrumuturi sau să alocăm fonduri proprii. Nu va fi în Copou, unde se află actuala arenă, ci intenţionăm să îl construim în zona Moara de Vânt. Stadionul va arăta într-un mod unic, va avea 20.000 – 22.000 de locuri. Deja am rezervat în PUZ o suprafaţă de 18 hectare pentru o bază sportivă regională”, a declarat pentru AGERPRES Mihai Chirica.

Edilul a spus totodată că municipalitatea îşi doreşte ca în aceeaşi zonă să fie construită şi o sală polivalentă nouă, cu o capacitate de aproximativ 10.000 de locuri.

„Stadionul şi sala polivalentă vor fi construite în aceeaşi zonă, astfel încât să fie o parcare subterană şi una supraterană care să deservească ambele obiective sportive”, a precizat primarul Chirica.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...