Primarul Tudor Pendiuc a fost avertizat de un poliţist din cadrul DNA că va fi vizat de percheziţii

Un ofiţer de poliţie judiciară l-a avertizat prin nişte intermediari pe primarul municipiului Piteşti, social-democratul Tudor Pendiuc, despre faptul că vor fi efectuate percheziţii în dosarul în care acesta era cercetat pentru fapte de corupţie, conform motivării arestării preventive a edilului.
Economica.net - lun, 17 nov. 2014, 15:03
Primarul Tudor Pendiuc a fost avertizat de un poliţist din cadrul DNA că va fi vizat de percheziţii

Poliţistul a transmis informaţiile prin intermediul tatălui său, care este coleg de partid cu Tudor Pendiuc, dar şi prin intermediul şefei Biroului de Promovare din cadrul Primăriei Piteşti, Carmen Elena Lis, care are calitatea de martor în dosarul ce vizează încheierea unui contract nelegal privind transportul public local.

O PRIMĂ discuţie telefonică dintre primarul municipiului Piteşti şi cea care l-a avertizat despre percheziţiile DNA a fost interceptată cu o zi înainte de descinderi:

‘Doamnă: Mi-a…, mi-a scris ăsta mesaj că încep…, cred că mâine…

Pendiuc: Aha. Da’ nu ştie şi c…, acolo la noi sau şi aici la mine?

Doamnă: A… am întrebat şi a zis ca nu ştie şi mi-a şi închis.

Pendiuc: Aha. Da. Da.

Doamnă: Nu ştie nimic. Nu, da’ mi-a trimis mesaj şi eu l-am sunat pe celălalt. De pe celălalt.

…………….

Doamnă: Are el vreun semnal.

Pendiuc: Are, are, că vede ce e p-acolo.

…………….

Doamnă: Bine, mai aveţi nevoie de ceva, de mine, ceva.

Pendiuc: Nu, nu, nu. Nu. Nu. Nu. Ha…

Doamnă: Bine, păi mâine vedem.

Pendiuc: Păi, vedem.

Doamnă: Şi de-o fi ceva… Ce, noi nu mai putem vorbi? Vă ia telefonu’?

Pendiuc: A, nu. E, nu… Nu, nu, nu. Nu. Nu. Nu. Nu’.

A doua convorbire telefonică a avut loc în dimineaţa zilei de 6 noiembrie, chiar înainte de începerea percheziţiilor:

‘Doamnă: Aţi dormit vreun pic?

Pendiuc: Da, am dormit vreo trei-patru ore. Şi mă duc, că… Dacă or veni, să mă găsească bărbierit şi… Înţelegi?

Doamnă: Da’.

Conţinutul interceptărilor a fost confirmat de Carmen Elena Lis, care a recunoscut la audieri că primise un SMS de avertizare de la tatăl ofiţerului de poliţie judiciară, după ce anterior discutase cu acesta faţă în faţă despre faptul că există posibilitatea să fie efectuate percheziţii la sediul Primăriei Piteşti în dosarul care viza contractul pentru asigurarea transportului public din municipiu.

Instanţa a constatat că rapiditatea cu care inculpatul Tudor Pendiuc a intrat în posesia acestei informaţii confidenţiale, pe care a obţinut-o de la un ofiţer de poliţie judiciară numit în cadrul DNA de doar câteva zile, ‘constituie o dovadă certă a influenţei pe care inculpatul o are asupra funcţionarilor, inclusiv a unor organe de aplicare a legii, aspect ce vine să confirme pericolul pentru ordinea publică, dar şi pentru desfăşurarea anchetei, în ipoteza în care ar fi lăsat în libertate’.

Împotriva martorei Carmen Elena Lis şi a ofiţerului de poliţie judiciară s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului.

Primarul Tudor Pendiuc este acuzat de procurorii DNA că a prejudiciat bugetul Primăriei Piteşti cu suma de peste 5 milioane de EURO, prin încheierea unui contract nelegal privind transportul public local, el primind în schimb drept mită un apartament de lux pentru fiica sa. Edilul a fost arestat preventiv pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, iar fiica sa, Emanuela Pendiuc, este cercetată în arest la domiciliu pentru complicitate la luare de mită şi spălare de BANI.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi în stare de arest preventiv oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, acţionar la CNCD SA, SC Conarg SA, Conarg Real Estate SRL; Florin Şerban Barbu, acţionar în cadrul SC Conarg Real Estate SRL; Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi, ambii reprezentanţi ai SC Girexim Universal SA şi SC CNCD SA.

Potrivit DNA, în ‘strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în municipiul Piteşti’, care răspundea unui interes public, era prevăzut ca Publitrans 2000 să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul Local Piteşti prin alocare de FONDURI. Prevalându-se de această nevoie socială, primarul Tudor Pendiuc ar fi făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans 2000 SA şi societăţile private CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099 lei), în folosul ultimelor două societăţi, la care printre acţionari se află omul de afaceri Valentin Vişoiu.

Anchetatorii mai arată că, sub pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, primarul Pendiuc a determinat încheierea contractului de asociere în participaţiune, în condiţiile în care cele două firme private erau obligate să deţină autobuzele în proprietate, însă ele le-au achiziţionat în leasing, cu puţin timp înainte de încheierea contractului. Mai mult, achitarea ratelor de leasing s-a făcut din încasările provenite ca urmare a contractului de asociere.

În schimbul ‘serviciilor’ sale, primarul Pendiuc este acuzat că a primit de la Valentin Vişoiu, la data de 18 februarie 2008, pentru fiica sa, Emanuela Pendiuc, un apartament în municipiul Bucureşti – Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în suprafaţă de 117 mp, garaj de 23 mp şi un loc de parcare, în valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812 lei), în schimbul favorizării asocierii CNCD SA/Girexim Universal SA în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorii ucraineni de zahăr cer Guvernului de la Kiev sistarea exporturilor în UE, după ce au livrat deja toată cota care le-a fost atribuită pe 2024
Producătorii ucraineni de zahăr cer Guvernului de la Kiev sistarea exporturilor în UE, după ce au livrat deja toată ...
Ucraina a exportat deja spre Uniunea Europeană întreaga cantitate de zahăr care i-a fost atribuită pentru întregul an 2024, în cadrul sistemului de cote UE, susţin analiştii intervievaţi......
Ucraina stinge lumina seara, programat, în toată țara. Nu-și mai poate asigura tot consumul de energie, din cauza loviturilor rusești
Ucraina stinge lumina seara, programat, în toată țara. Nu-și mai poate asigura tot consumul de energie, din cauza loviturilor ...
Ucraina va opri programat alimentarea cu energie electrică pentru consumatorii industriali și casnici din toate regiunile, ...
Utilizarea blocurilor comuniste pentru producerea energiei verzi, în Bucureşti, ar însemna undeva la 680 de MW putere instalată – Burduja
Utilizarea blocurilor comuniste pentru producerea energiei verzi, în Bucureşti, ar însemna undeva la 680 de MW putere ...
Utilizarea blocurilor comuniste pentru producerea energiei verzi, în Bucureşti, ar însemna undeva la 680 de MW putere ...
Marea Britanie va cheltui 4,7 miliarde de lire pentru frontiera post-Brexit
Marea Britanie va cheltui 4,7 miliarde de lire pentru frontiera post-Brexit
Guvernul de la Londra estimează la 4,7 miliarde de lire (circa 5,5 miliarde de euro - n. red.) costurile pentru implementarea ...