Primele mașini electrice „Made in România” au ieșit de pe poarta uzinei Ford Otosan din Craiova

După ce a investit 500 de milioane de euro în modernizarea uzinei din Craiova pentru a putea începe, la finalul anului trecut, producția de mașini electrice, Ford Otosan a demarat acum livrarea acestora către clienți.
Robert Stan - vin, 14 mart. 2025, 12:15
Primele mașini electrice

Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producători de vehicule comerciale din Europa, a marcat astăzi oficial debutul livrărilor de mașini electrice către clienții Ford din întreaga Europa. Producția de serie a modelelor Puma Gen-E, E-Transit Courier și E-Tourneo Courier a început la finalul anului trecut la fabrica din Craiova, consolidând rolul Ford Otosan ca hub strategic de producție pentru Ford în Europa.

Conform oficialilor Ford Otosan, uzina din România este una dintre cele mai complexe și inovative unități din cadrul ecosistemului de producție Ford. În prezent, uzina din Craiova este singura din Europa care produce atât autoturisme, cât și vehicule comerciale pe aceleași linii, în versiuni cu motoare cu combustie internă și electrice.

„Evenimentul de astăzi subliniază angajamentul Ford Otosan față de inovație, electrificare și excelență în producție. Capacitatea noastră de a produce șase versiuni diferite de vehicule în aceeași unitate demonstrează nu doar flexibilitatea, ci și dedicarea noastră pentru a face mobilitatea electrică mai accesibilă unui public larg. Fiind primul producător de vehicule electrice din România, suntem mândri să fim în fruntea transformării industriei și să contribuim la un viitor mai sustenabil”, a declarat Güven Özyurt, director general Ford Otosan.

Pentru a sprijini producția de vehicule electrice Ford Otosan a investit a investit și într-o linie complet nouă pentru asamblare de baterii la uzina din Craiova. Aceasta a fost inaugurată în octombrie 2024, este complet integrată în procesele de fabricație existente, și este derulată pe o suprafață de peste 4000 mp, incluzând și zonele logistice aferente.

Începând din 2022 Ford Otosan a realizat o investiție totală de 500 de milioane de euro pentru a susține diversificarea producției de vehicule la fabrica din Craiova. Această investiție a contribuit și la transformarea tehnologică a fabricii de la Craiova, poziționând-o drept una dintre cele mai avansate și flexibile unități de producție auto din Europa.

Ca parte a angajamentului Ford Otosan de a oferi soluții de transport sustenabile și inovatoare, de curând a fost lansată și o nouă rută de transport intermodal pentru a îmbunătăți eficiența, rentabilitatea și sustenabilitatea operațiunilor logistice între fabricile Ford Otosan din România și Turcia. În cadrul acestui nou sistem, componentele sunt transportate din Turcia în România, iar vehiculele fabricate în România ajung în Turcia, ambele prin transport feroviar. Această tranziție are ca scop reducerea emisiilor cu 63% comparativ cu transportul rutier, facând operațiunile logistice mai eficiente și mai economice.

Ford Otosan România produce în prezent versiunile cu motoare cu ardere internă și electrice ale modelelor Transit Courier, Tourneo Courier și Puma, alături de motorul 1.0 EcoBoost. Uzina din Craiova operează în trei schimburi atât în zona de producție vehicule, cât și în zona de producție de motoare și are în acest moment de peste 6.600 de angajați.

Compania turcă Ford Otosan, este deținută în coproprietate de Ford Motor Company (41%) și Koç Holding (41%), restul de 18% fiind acțiuni plasate pe bursa de la Istanbul. Dacă despre Ford Motor Co. sunt cunoscute multe detalii, grupul turc Koç este încă puțin cunoscut în România, deși are investiții majore în țară și este singura entitate turcă prezentă în Fortune Global 500.

Fondată în 1926 de celebrul Vehbi Koç, compania Koçzade Ahmet Vehbi este cea de la care a pornit întreaga istorie a grupului. Apoi, în 1963, a fost fondat Koç Holding A.Ş, o organizație menită să asigure creșterea rapidă a întregului grup de companii deținut la vremea respectivă de familia Koç.

În prezent, holdingul Koç deține mai multe recorduri pe piața turcă. Conform Camerei de Comerț Turce, patru dintre primele cinci companii din industria țării – Tüpraş, Ford Otosan, Tofaş și Arçelik – fac parte din acest holding. De asemenea, Koç deține patru dintre primii zece exportatori.

În industria auto, holdingul Koç este liderul incontestabil al Turciei. Companiile din grup dețin 24% din piața auto turcă, 45% din producția de vehicule și 43% din exporturi.

Parte a grupului Koç, Ford Otosan este a doua cea mai mare organizație industrială din Turcia, cea mai valoroasă companie din domeniul auto listată la Bursa de Valori din Istanbul (Borsa İstanbul). Cu un total de 20.000 de angajați, compania își desfășoară activitatea în patru centre principale – fabricile din Kocaeli și Eskişehir (Turcia), fabrica din Craiova (România), și Centrul de Cercetare și Design din Istanbul (Turcia).

Citeşte şi

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...