Primele tranzacții cu energie pe piața de la București cu livrare pe termen lung în orele de vârf de consum

Operatorul comercial al pieței de energie electrică din România OPCOM a lansat recent un nou produs de tranzacționare, energie cu livrare în viitor în orele de vârf de seară, și s-a făcut deja prima tranzacție.
Mihai Nicuţ - lun, 09 dec. 2024, 22:15
Primele tranzacții cu energie pe piața de la București cu livrare pe termen lung în orele de vârf de consum

În data de 9 decembrie s-a derulat pe piața de contracte bilaterale PCCB LE-Flex prima tranzacție cu energie electrică cu livrare în viitor doar în orele de vârf de seară.

Astfel, Electrica Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie, a pus o ofertă de cumpărare de energie electrică, cu profil de livrare VS 2 (livrare între orele 17-21 CET, de vineri până duminică) solicitând 30 MW cu livrare în tot anul 2025, în total 43.800 MWh. Compania a oferit un preț de 875 de lei/MWh, și a apărut și un al cumpărător, PPC Energie, un alt mare furnizor, co-inițiator. Totuși, Electrica Furnizare a plusat și a oferit 878 de lei/MWh, și a și găsit vânzător – Nova Power and Gas a venit să ofere această energie, la 878 de lei/MWh, astfel că s-a făcut tranzacția.

OPCOM a anunțat introducerea a două noi profiluri de tranzactionare, respectiv “vârf de seară” de tip 1 și 2, cu livrare în zilele de luni-vineri, respectiv luni-duminică, între orele 17:00-21:00 CET. “Acestea vor putea fi tranzactionate pe PCCB-LE-flex, respectiv pe PCCB-NC (produse săptămânale) începând cu 01.12.2024”, arăta o informare a OPCOM din ultima parte a lunii noiembrie.

Până la acel moment, pe piețele de contracte bilaterale de energie electrică cu livrare în viitor, se poate tranzacționa energie bandă (livrare 24 de ore la aceeași putere), vîrf 1 (livrare luni-vineri între orele 6-22 CET), vârf 2 (livrare luni-duminică între orele 6-22) și gol 1 (luni-vineri între 6-22 și 22-24 și sâmbătă-duminică între orele 0-24).

Prețul la care s-a făcut tranzacția, de aproape 900 de lei/MWh, poate fi considerat mare, atât în raport cu prețurile bandă, cât și cu limita maximă de decontare a costului de achiziție al furnizorului în mecanismul actual de plafonare/compensare, care expiră la 31 martie (700 de lei) însă este mult mai mic în comparație cu unele niveluri la care ai ajuns prețurile în piața pentru ziua următoare în intervalelele orare din vârful de seară, care au depășit uneori și nivelul de 3.000 de lei/MWh.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...