Primii bani pentru Autostrada de Centură Bucureşti: turcii de la Alsim Alarko au trimis factură la CNAIR

Turcii de la Alsim Alarko au emis luna aceasta o factură de 6,45 milioane de lei către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Aceştia sunt primii bani pentru un contract de proiectare şi execuţie la Autostrada de Centură Bucureşti (A0).
Anemona Andone - mar, 18 iun. 2019, 18:25
Primii bani pentru Autostrada de Centură Bucureşti: turcii de la Alsim Alarko au trimis factură la CNAIR

Alsim Alarko, primul constructor care a semnat contract pentru un lot din Autostrada de Centură București, a emis pe 3 iunie 2019 prima factură către CNAIR.

Factura are o valoare de 6,45 milioane de lei, conform Registrului Operaţiunilor Generatoare de Obligaţii de Plată (ROGOP) al CNAIR.

Turcii au început activitatea pe lotul 2 din Autostrada de Centură București Sud încă din luna mai, potrivit unor imagini publicate de pasionații de infrastructură. Deocamdată, pentru viitorul inel de autostradă al Capitalei se desfășoară lucrări de proiectare, urmând ca abia de anul viitor să înceapă construcția propriu-zisă.

Contractul pentru lotul 2 din A0 Sud a fost semnat în martie cu turcii de la Alsim Alarko pe suma de 751 milioane de lei fără TVA pentru 16,3 km de autostradă. După cele 12 luni de proiectare urmează execuția propriu-zisă cu termen de doi ani și jumătate.

În ceea ce privește celelalte două loturi din A0 Sud, a mai fost semnat un contract pentru lotul 3 cu grecii de la Aktor, iar pentru lotul 1 se reevaluează ofertele, în urma contestațiilor.

De asemenea, luna aceasta au mai fost lansate trei licitaţii de proiectare şi execuţie pentru sectorul nordic al viitoarei autostrăzi ce va înconjura Capitala.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski, afirmând că Moscova a lansat în ziua precedentă un atac "masiv"......
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic, compania americană care a creat asistentul de inteligență artificială Claude, a anunțat că va cumpăra Opaque ...