Primul contract din Autostrada A8 finanțat prin SAFE a fost semnat joi cu Umbrărescu

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat, astăzi, cu Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL (Lider)-TEHNOSTRADE S.R.L., SPEDITION UMB, Euro-Asfalt contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 Târgu Neamț-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8.
Anemona Andone - J, 28 mai 2026, 11:07
Primul contract din Autostrada A8 finanțat prin SAFE a fost semnat joi cu Umbrărescu

 

Contractul pentru tronsonul 1 are o valoare de 4,87 miliarde lei (fără TVA) și este primul contract cu finanțare prin Programul Security Action for Europe -SAFE – pentru Autostrada A8 Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni, precizează CNIR.

„Este primul contract cu finanțare prin Programul SAFE pentru această autostradă și ne dorim să semnăm cât mai rapid posibil și următoarele contracte, imediat după soluționarea contestațiilor. După constituirea garanției de bună execuție și parcurgerea tuturor pașilor procedurali ne propunem să emitem Ordinul de începere în cel mai scurt timp, astfel încât să fie evitate situații recente, precum problemele unor contracte importante, inițial cu fonduri din PNRR pentru care, ulterior, a fost nevoie de identificarea altor soluții de finanțare”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Pe traseul dintre Târgu Neamț (Moțca) și Târgu Frumos (27 km) al A8 vor fi construite:

  • 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri;
  • 4 tuneluri, lungime totală de 1,7 kilometri;
  • 3 noduri rutiere (Moțca, Pașcani și Târgu Frumos).

Valoarea contractului este de 4,87 miliarde lei (fără TVA), iar durata de 46 luni, din care 10 luni pentru proiectare și 36 pentru execuție.

În cadrul contractului, pentru a asigura legătura între secțiunea III Leghin-Târgu Neamț a A8 și DN2, respectiv A7-Autostrada Moldovei Bacău-Pașcani va fi construit cu prioritate, în termen de maximum 12 luni, un segment de autostradă de 5,5 kilometri.

Finanțarea infrastructurii rutiere prin Programul SAFE reprezintă o oportunitate concretă pentru dezvoltarea economică a regiunilor istorice, mobilitate la standarde europene și siguranță pentru milioane de români.

Amintim că tot cu firmele lui Dorinel Umbrărescu au fost semnate și primele contracte care urmează să fie finanțare prin SAFE de pe A7, respectiv cele pentru loturile din tronsonul Pașcani – Suceava,proiecte gestionate de CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...