Primul laborator 5G din România, inaugurat astăzi de Orange şi Institutul de Cercetare Campus din Politehnica Bucureşti

Operatorul de telecomunicaţii Orange şi Institutul de Cercetare Campus al Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) au inaugurat primul laborator 5G din România, un hub în care mediul academic, start-up-urile şi companiile pot să inoveze şi să testeze soluţiile bazate pe această tehnologie, a anunţat compania, într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.
AGERPRES - mar, 20 apr. 2021, 14:14
Primul laborator 5G din România, inaugurat astăzi de Orange şi Institutul de Cercetare Campus din Politehnica Bucureşti

5G Lab face parte dintr-o iniţiativă internaţională a Orange care îşi propune să sprijine actorii economici şi cercetătorii în descoperirea valorii, utilităţii şi oportunităţilor aduse de noua tehnologie în dezvoltarea soluţiilor care vor face diferenţa într-o economie digitală.

Potrivit sursei citate, laboratorul este găzduit în Institutul de Cercetare Campus al UPB şi are în dotare tehnologii ce vor fi disponibile în reţeaua comercială în viitor, însă astăzi pot fi testate doar în mediu de laborator: 5G Standalone Private Mobile Radio – componenta core a infrastructurii 5G; 5G New Radio – componenta de acces radio a infrastructurii 5G; componentele de Open RAN şi Open CORE bazate pe separarea software-ului de hardware permit virtualizarea funcţionalităţii reţelei radio sau reţelei core şi au capacitatea de a rula sistemul pe echipamente CoTS (Commercial-of-the-Shelf) şi pe interfeţe deschise; Edge Computing joacă un rol cheie ca tehnologie care permite reducerea distanţei dintre utilizatori (aplicaţii) şi servicii (date) şi facilitează garantarea latenţelor şi debitului de transmisii, după cum sunt solicitate de servicii şi aplicaţii.

„Pe site-ul laboratorului, 5glab.orange.ro, vor fi deschise mai multe apeluri de identificare proiecte şi colaborări care să beneficieze de infrastructura deschisă şi de expertiza echipei din laborator. Sunt urmărite 3 tipuri de apeluri: pentru companii, pentru startup-uri şi pentru proiecte de cercetare. Lansarea din România a 5G Lab este parte dintr-un program extins, dezvoltat de Grupul Orange, care îşi propune lansarea a 9 laboratoare Orange 5G Lab în Europa. Cercetătorii, companiile şi startup-urile vor putea să-şi testeze soluţiile şi serviciile, dar şi să descopere noi utilizări ale 5G într-un ecosistem bazat pe co-inovare, ce-i va ajuta să-şi transforme modelul de business şi procesele”, se menţionează în comunicat.

În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă în Bucureşti şi în alte 14 oraşe: Bragadiru, Braşov, Chitila, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Măgurele, Otopeni, Ovidiu, Pantelimon, Popeşti-Leordeni, Predeal, Timişoara şi Voluntari.

Institutul de Cercetare pentru Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative este parte a Universităţii Politehnica din Bucureşti şi are ca obiectiv promovarea unui mediu inteligent de control, integrare şi coordonare a grupurilor de cercetare multi şi interdisciplinare din cadrul UPB. Prin acest obiectiv, Institutul îşi propune creşterea şi diversificarea ofertei inovatoare a UPB, precum şi stimularea accesului întreprinderilor la produsele activităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare ale universităţii. Institutul are un număr de 42 de laboratoare de cercetare de la nanomateriale şi nanostructuri, până la Inteligenţă artificială, Comunicaţii sau Energie Verde.

Orange, fostul France Telecom, este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume, fiind prezent în 26 de ţări, inclusiv în România.

În luna noiembrie a anului trecut, Hellenic Telecommunications Organization (OTE) a anunţat încheierea unui acord de vânzare a cotei sale de 54% din acţiunile Telekom Romania Communications către Orange România, finalizarea acestei tranzacţii fiind estimată pentru a doua jumătate a anului 2021.

CITEŞTE ŞI:

Te-ar mai putea interesa și
Record. Șoferii au scăpat de grija RCA cumpărând direct din afara țării. Axeria Iard, cu peste 1,5 milioane de clienți,  se apropie de fotoliul de lider al pieței RCA
Record. Șoferii au scăpat de grija RCA cumpărând direct din afara țării. Axeria Iard, cu peste 1,5 milioane de clienți, ...
Un trend pe care Economica îl remarcă de mai bine de un an și jumătate este confirmat încă o dată. Axeria Iard (Franța) este foarte aproape să devină lider al pieței RCA din perspectiva......
După CE Oltenia, și Romgaz a scos la vânzare o energie în piață cu livrare anul viitor, dar nici aici nu venit nimeni să cumpere. Prețul cerut: peste 120 de euro/MWh
După CE Oltenia, și Romgaz a scos la vânzare o energie în piață cu livrare anul viitor, dar nici aici nu venit nimeni ...
Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, care este și producător de energie electrică în vechea centrală ...
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere record la consumul de ape minerale
În 2024, anul în care a fost introdusă așa-numita taxă pe zahăr, românii au băut, în medie, cu 3,9 litri mai puțin ...
Marianne Janik, VP Google Cloud EMEA: Europa a pierdut puțin din capacitatea de a transforma inovația publică în progres economic real – INTERVIU
Marianne Janik, VP Google Cloud EMEA: Europa a pierdut puțin din capacitatea de a transforma inovația publică în progres ...
Europa se confruntă cu dificultăți în transferul inovației din sectorul public către mediul privat, iar acest lucru ...