Primul program de răscumpărări de acţiuni la Ericsson, după ce profitul trimestrial a depăşit estimările

Furnizorul suedez de echipamente pentru telecomunicaţii Ericsson a anunţat vineri că intenţionează să returneze investitorilor 15 miliarde de coroane suedeze (1,7 miliarde de dolari) prin intermediul primului său program de răscumpărări de acţiuni realizat vreodată, după ce profitul trimestrial a depăşit previziunile, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 23 ian. 2026, 14:11
Primul program de răscumpărări de acţiuni la Ericsson, după ce profitul trimestrial a depăşit estimările

Vineri dimineaţa, acţiunile companiei au crescut cu peste 11% la Bursa de la Stockholm, stimulând avansul indicelui european STOXX 600.

În trimestrul patru din 2025, compania a înregistrat un profit ajustat înainte de dobânzi şi impozite, excluzând cheltuielile de restructurare, de 12,26 miliarde de coroane suedeze, peste nivelul de 10,09 miliarde de coroane suedeze previzionat de analişti, scrie Agerpres
.

Ericsson, unul dintre cei doi furnizori occidentali de echipamente de reţea alături de Nokia, s-a mişcat rapid anul trecut pentru a atenua efectele taxelor vamale americane şi a continuat un amplu program de restructurare, pentru a contrabalansa investiţiile mai reduse în reţeaua 5G. Luna aceasta, grupul anunţase că va renunţa la 1.600 de angajaţi din Suedia, pentru a-şi spori eficienţa.

Propusul program de răscumpărări de acţiuni ar urma să înceapă după publicarea raportului privind rezultatele din primul trimestru din 2026 şi se va desfăşura până în 2027. De asemenea, Ericsson a majorat plata dividendelor anuale la trei coroane pe acţiune, de la 2,85 coroane per titlu anul trecut.

Vânzările nete în trimestrul patru s-au situat la 69,3 miliarde de coroane suedeze, depăşind previziunile analiştilor, de 66,6 miliarde de coroane suedeze, pe fondul rezultatelor bune înregistrate în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, în timp ce afacerea din America de Nord s-a menţinut stabilă.

Ericsson şi Nokia ar putea recâştiga teren în Europa, după ce Comisia Europeană a propus eliminarea furnizorilor cu risc ridicat în sectoarele critice. Într-un interviu acordat Reuters, directorul financiar al Ericsson, Lars Sandström, a spus „e puţin cam devreme să se pronunţe” asupra modului în care propunerea va schimba cota de piaţă, în condiţiile în care astfel de iniţiative se implementează în timp.

„Dacă se va adopta, atunci desigur suntum pregătiţi să profităm de această oportunitate”, a afirmat Sandström.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Unde a ajuns proiectul de 300 de milioane de euro al lui Umbrărescu de la Oțelu Roșu: Se pune deja acoperișul noului laminor
VIDEO Unde a ajuns proiectul de 300 de milioane de euro al lui Umbrărescu de la Oțelu Roșu: Se pune deja acoperișul noului ...
Lucrările la cel mai nou laminor din Europa avansează la Oțelu Roșu, combinat siderurgic cumpărat de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu. ...
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți până în 2042
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți ...
Digi a avertizat că viitorul său pe piața din Portugalia ar putea fi pus în pericol dacă propunerile privind prelungirea ...
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Filiala locală a grupului american Bunge, liderul pieţei uleiurilor comestibile din România, a primit o infuzie de capital ...
VIDEO și FOTO Am fost în fabrica-gigant care aprovizionează magazinele IKEA din România: Din ce este făcută de fapt mobila ieftină și cum e testată
VIDEO și FOTO Am fost în fabrica-gigant care aprovizionează magazinele IKEA din România: Din ce este făcută de fapt ...
Economica.net a vizitat cea mai mare fabrică de mobilier IKEA din lume, locul de unde cele trei magazine IKEA din România ...