Primul român care a venit să muncească în Marea Britanie în 2014 a fost deja concediat

Victor Spirescu, primul român care a venit să muncească în Maria Britanie în 2014, după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii în UE, a fost concediat pentru că vorbea prea mult la telefon în timpul serviciului, scrie publicaţia The Times.
Economica.net - J, 09 ian. 2014, 15:17
Primul român care a venit să muncească în Marea Britanie în 2014 a fost deja concediat

Victor Spirescu (30 de ani) a ajuns pe aeroportul Luton pe 1 ianuarie şi a fost întâmpinat de parlamentarul laburist Keith Vaz, împreună cu toată presa britanică importantă care aştepta un aflux de cetăţeni români şi bulgari veniţi să trăiască din prestaţii sociale sau să cerşească în Marea Britanie.

La sosirea pe aeroportul Luton, Victor Spirescu a spus presei britanice că a venit în ţara lor să muncească, nu să fure.
Pe 2 ianuarie, Spirescu a fost surprins de jurnaliştii de la Dailymail lucrând la spălătoria auto din Biggleswade (Bedfordshire).
Prima zi de muncă a românului a fost intens mediatizată de presa britanică, Dailymail comentând că Spirescu a lucrat conştiincios în intervalul orar 8-18.
Tot atunci, Spirescu le-a răspuns jurnaliştilor de la Dailymail că stă în oraş cu alţi muncitori şi că momentan totul e bine.
Potrivit aceleiaşi publicaţii, Spirescu miza pe un salariu de peste 600 de lire sterline pe lună.

Spirescu a spus că a fost concediat de şeful lui pentru că vorbea prea mult la telefon în timpul serviciului şi a dat vina pe jurnaliştii britanici, care l-ar fi ţinut de vorbă.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...