Primul trimestru din 2026 s-a încheiat cu o scădere cu 5,4% a producției de mașini din România

În primul trimestru din 2026, cele două mari uzine din România care asamblează autoturisme, au avut o producție cu 5,4% mai mică decât cea din perioada similară a anului 2025. Declinul este generat de uzina Automobile Dacia.
Robert Stan - J, 09 apr. 2026, 08:34
Primul trimestru din 2026 s-a încheiat cu o scădere cu 5,4% a producției de mașini din România

Raportul ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România) cu privire la producția de mașini a uzinelor din România arată că, în martie au fost asamblate în total 48.175 de autoturisme, valoare în scădere cu 4,5% față de martie 2025, atunci când de pe liniile de asamblare ale uzinelor Automobile Dacia și Ford Otosan ieșeau 50.463 de mașini.

Având în vedere că în martie 2025, uzina Automobile Dacia asambla 27.230 de unități, iar Ford Otosan 23.233 de unități, declinul din a treia lună a acestui an este generat, vizibil, de unitatea de producție de la Mioveni. Aceasta a redus producția cu aproape 11%, în timp ce la Craiova asamblarea de mașini s-a majorat cu 2,92%.

De altfel, martie nu este prima lună în care la Mioveni sunt produse mai puține mașini decât anul trecut. În februarie 2026 au fost asamblate doar 21.535 de mașini, față de 26.417 unități în a doua lună din 2025.

În acest context, la nivelul primelor trei luni din acest an, producția de mașini a României a scăzut cu 5,4%, de la 135.723 unități în 2025, până la doar 128.419 unități.

„Vina” aparține tot uzinei Automobile Dacia care a asamblat în acest an 64.679 de mașini, în scădere cu 14,69% față de cele 75.812 produse în primele trei luni din 2025.

În același timp, la Ford Otosan au fost asamblate în acest an 63.740 unități, în creștere cu 6,39% față de cele 59.911 produse în primul trimestru din anul anterior.

Citește și:
– ACAROM propune Ministerului Mediului restricții mai puternice la importul de vehicule uzate
– Creșterea pieței auto cu 4,65% din martie a redus ușor declinul vânzărilor din primul trimestru al anului

 

Te-ar mai putea interesa și
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând intervenţia unei patrule de avioane de luptă F-16, au indicat vineri surse......
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, ...