Principalele puteri ale Uniunii Europene doresc o redresare economică „verde”

Franţa şi Germania doresc o recuperare economică ''verde'' a Uniunii Europene în urma pandemiei COVID-19, care să cuprindă foi de parcurs de redresare pentru toate sectoarele economice şi un preţ minim pentru emisiile de carbon, conform unui plan care a fost apreciat de unii europarlamentari, relatează marţi agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 19 mai 2020, 15:13
Principalele puteri ale Uniunii Europene doresc o redresare economică

Potrivit abordării Franţei şi Germaniei, acest plan, care include fondul de redresare în valoare de 500 de miliarde de euro propus luni de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Emmanuel Macron, trebuie să accelereze trecerea către o economie cu emisii reduse de carbon, amintind că politicile împotriva schimbărilor climatice cuprinse în Pactul Ecologic european (Green Deal) reprezintă ”noua strategie de creştere a UE”.

De asemenea, pentru fiecare sector trebuie să se întocmească o ”foaie de parcurs” care să includă ţinte climatice, în timp ce regulile pentru acordarea ajutoarelor de stat trebuie revizuite pentru a susţine obiectivele climatice. ”Acesta este în cele din urmă un pas înainte pentru climă şi solidaritatea europeană”, a declarat europarlamentarul german Michael Bloss, din grupul Verzilor. ”Este binevenit că Planul Ecologic se află în centrul acestei strategii de investiţii”, afirmă la rândul său europarlamentarul francez Pascal Canfin, membrul al partidului preşedintelui Macron, La Republique En Marche.

Franţa şi Germania au propus luni un fond de redresare în valoare de 500 de miliarde de euro, constituit prin emiterea de datorie comună prin împrumuturi atrase de pe pieţele financiare ”în numele UE” şi care ar urma să ofere granturi pentru regiunile şi sectoarele Uniunii Europene care au fost cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să prezinte săptămâna viitoare un pachet european cu măsuri de redresare economică, destinat în special ţărilor cele mai afectate de pandemia de coronavirus şi care va include noi investiţii, scheme financiare de susţinere a sectorului sanitar şi propuneri de noi venituri pentru bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027. Comisia europeană a anunţat luni că va propune în acest pachet o combinaţie de împrumuturi şi granturi în locul granturilor sugerate în planul franco-german cu fondul de redresare.

Unele state ale UE ar putea avea rezerve faţă de acordarea unor asemenea granturi, guvernul austriac susţinând marţi că orice ajutor european ar trebui acordat sub „formă de împrumuturi, şi nu de subvenţii”.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc în Bucureşti, cu transformarea unui ștrand celebru dintr-un mare cartier din Capitală. Unde ar putea fi construit – Petiţie
Un nou parc în Bucureşti, cu transformarea unui ștrand celebru dintr-un mare cartier din Capitală. Unde ar putea fi construit ...
O petiţie care vizează transformarea fostului Ştrand Titan (Cara) într-un parc public "modern şi sustenabil" a strâns aproximativ 500 de semnături în decurs de două zile....
Scrisoare pentru Bolojan. Ce a cerut ANAT pentru salvarea companiilor din turism şi HoReCa
Scrisoare pentru Bolojan. Ce a cerut ANAT pentru salvarea companiilor din turism şi HoReCa
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) solicită, într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului ...
România, singura țară din grupul Jumbo pentru care previziunile sunt negative. Magazinele de jucării au vândut cu 7% mai puțin în prima parte a anului
România, singura țară din grupul Jumbo pentru care previziunile sunt negative. Magazinele de jucării au vândut cu 7% ...
Vânzările magazinelor de jucării și produse pentru casă Jumbo, precum și a platformei online, au scăzut cu aproximativ ...
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, cu 3,3% (INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, cu 3,3% (INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, atât ...