Prinţul Paul a cunoscut fiecare demers făcut de membrii grupului infracţional – interceptări

Prinţul Paul a cumpărat influenţa pretinsă de Remus Truică şi asociaţii acestuia şi a cunoscut fiecare demers făcut de membrii grupului infracţional, fiind informat periodic, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer sâmbătă arestarea preventivă a inculpatului, în dosarul privind retrocedarea nelegală a Fermei Băneasa.
Economica.net - S, 12 dec. 2015, 13:13
Prinţul Paul a cunoscut fiecare demers făcut de membrii grupului infracţional - interceptări

Faptul că prinţul era informat despre evoluţia demersurilor reiese şi dintr-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu Remus Truică în cursul anului 2007:

„Paul: Avem un apel de la omul lui Whiteheave (?), nu ştiu ce are de gând. Ştii de ce vrea să vorbească cu noi?
Truică: Cred că, din cauză că am discutat mult cu doamna…
Paul: Da.
Truică: …şi ea a acceptat tot ce i-am spus…
Paul: A, bun!
Truică: Deci cred că vrea probabil să te informeze şi să-ţi arate că este foarte flexibil!
Paul: Bine. A zis că, vineri, cazul pe care îl avea, a fost amânat pentru iulie, anul viitor! Este chiar…
Truică: Avem soluţii aproape pentru toate, aşa că…
Paul: Bine, pentru că eu cred că este un pic depăşit, cred că-şi dau seama de situaţia adevărată!
Truică: În mod sigur!”.

Într-o altă convorbire interceptată de anchetatori, Remus Truică primeşte de la prinţesa Lia asigurări că soţul ei este „un bun coechipier”.

„Truică: Prinţesă! Bună ziua! Ce faceţi?
Lia: Foarte bine, aştept cu nerăbdare să împărtăşim nişte… (?) bune, dar cred că motivul pentru care Paul te-a sunat a fost să te înştiinţeze că, orice decizie ai lua, nu doar pentru a fi în fundal, Paul este un bun coechipier!
Truică: Eu sunt foarte entuziast cu privire la aspectul ăsta!”.

Potrivit procurorilor, prinţul Paul a acceptat promisiunile lui Truică privind demersurile pentru retrocedarea Fermei Băneasa, deoarece cunoştea influenţa pe care acesta o avea asupra unor funcţionari publici.

„Fiind conştient de influenţa reală pe care o avea inculpatul Truică Remus asupra funcţionarilor publici, direct sau prin intermediul asociaţilor săi, datorită poziţiei sale politice şi potenţei financiare pe care o afişa, acesta pretinzând că are relaţii în lumea politică la cel mai înalt nivel, respectiv în calitate de fost şef al cancelariei primului ministru cunoaşte politicieni de top şi funcţionari publici la nivelul instituţiilor centrale, inculpatul Al României Paul a acceptat promisiunile acestuia, făcute în sensul că va interveni oriunde va fi necesar pentru soluţionarea favorabilă a cererilor de retrocedare, cedând în schimb o parte considerabilă, între 50 – 80% din fiecare bun care va fi obţinut”, se arată în referat.

Procurorii DNA au dispus vineri reţinerea prinţului Paul şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole din România, Gheorghe Sin, în dosarul privind retrocedarea nelegală a Fermei Băneasa.

Prinţul Paul este acuzat de cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, urmând a fi prezentat sâmbătă Curţii de Apel Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, în prezent preşedinte al aceleiaşi instituţii, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.

DNA arată că, din 2006, prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional (între care Robert Roşu, Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Dan Andronic) o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/ retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe din ţară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor.

Te-ar mai putea interesa și
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni, ora 10:00, până marţi, ora 10:00, în cea mai mare......
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru ...
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează ...
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...