Privatizarea companiei feroviare din Grecia s-ar putea finaliza în a doua jumătate a anului următor

Privatizarea companiei de cale ferată din Grecia, TRAINOSE, la care participă Grup Feroviar Român (GFR), SNCF (Franţa) şi RZD (Rusia), ar putea fi finalizată în a doua jumătate a anului următor, a declarat şeful agenţiei pentru privatizare a statului elen, Constantinos Maniatopoulos.
Economica.net - mar, 17 dec. 2013, 15:56
Privatizarea companiei feroviare din Grecia s-ar putea finaliza în a doua jumătate a anului următor

De asemenea, Grecia vinde şi compania de mentenanţă a materialului rulant ROSCO. Pentru ROSCO licitează RZD (Rusia), Alstom (Franţa) şi Siemens (Germania).

Privatizările TRAINOSE şi ROSCO ar putea fi încheiate în a doua jumătate a anului următor, ajutând astfel Grecia să scadă costurile de transport prin modernizarea reţelei de cale ferată şi creşterea traficului feroviar, a declarat Maniatopoulos într-un interviu pentru Reuters, citat de portalul elen Capital.

Agenţia pentru privatizare a aprobat, la începutul lunii noiembrie, consorţiul Rossiyskie Zheleznye Dorogi (RZD)-GEK TERNA, SNCF Participations şi Grup Feroviar Român (GFR) pentru calificarea în faza B a procesului de licitaţie privind achiziţia a 100% din acţiunile TRAINOSE.

RZD, compania care deţine monopolul transportului feroviar din Rusia, participă la privatizarea TRAINOSE în consorţiu cu grupul elen de construcţii GEK TERNA. RZD a afirmat că este pregătită să investească cel puţin 100 de milioane de euro la TRAINOSE.

Guvernul de la Atena a lansat în 2010 un program de privatizări pentru a creşte veniturile la buget, parte a programelor de împrumuturi externe de la statele zonei euro şi FMI. Statul nu a reuşit în mod repetat să respecte ţintele asumate în privinţa veniturilor din privatizări.

Maniatopoulos este al patrulea şef al agenţiei pentru privatizare şi ocupă postul de numai două luni.

Grecia vrea să obţină venituri totale din privatizări de circa 24 miliarde de euro până în 2020 pentru a reduce îndatorarea statului, estimată la 175% din PIB, şi pentru a ajuta activitatea economică.

TRAINOSE operează 300 de rute pe o reţea de 1.500 de kilometri de cale ferată şi transportă anual 15 milioane pasageri şi 4,5 milioane de tone de marfă. După o restructurare semnificativă, compania a revenit pe profit anul trecut, cu un câştig de 300.000 de euro, după pierderi de 33,6 milioane de euro în anul anterior.

Autorităţile elene au anunţat la mijlocul lunii septembrie că GFR, SNCF şi RZD au depus scrisori de intenţie pentru preluarea TRAINOSE.

Toate companiile care au transmis scrisori de intenţie în prima etapă a privatizării au primit acordul pentru a trece în faza a doua, cea a transmiterii de oferte angajante, întrucât au îndeplinit condţiile minime cerute, respectiv criteriile referitoare la capacitatea financiară şi know-how.

Oficialii eleni speră ca statul să obţină în urma privatizării companiei 200 de milioane de euro, potrivit Reuters.

Grupul de companii Grampet-GFR, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost desemnată în luna iulie câştigător al licitaţiei pentru preluarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă HZ Cargo din Croaţia. GFR, interesat şi de preluarea companiei BDZ Bulgaria, operează pe piaţa din Ungaria şi a anunţat că doreşte să se extindă în Germania, Austria, Republica Moldova şi Serbia.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Preluarea pachetului de acţiuni de către GFR nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Putin promite să asigure securitatea Rusiei în faţa intensificării atacurilor ucrainene
Putin promite să asigure securitatea Rusiei în faţa intensificării atacurilor ucrainene
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a angajat duminică să "asigure" securitatea ţării şi să facă faţă "provocărilor", în momentul în care Kievul îşi continuă atacurile asupra......
Polonia avertizează asupra riscului de incursiuni ruseşti pe flancul estic al NATO
Polonia avertizează asupra riscului de incursiuni ruseşti pe flancul estic al NATO
Conducerea Poloniei vede un risc tot mai mare de provocări ruseşti de-a lungul flancului estic al NATO, a declarat colonelul ...
Telefoanele se vor scumpi și în 2027. Când estimează analiștii că se va calma piața
Telefoanele se vor scumpi și în 2027. Când estimează analiștii că se va calma piața
Prețul mediu de vânzare al smartphone-urilor la nivel mondial va crește de la 467 de dolari în 2025 la 565 de dolari ...
Egiptul începe privatizarea sectorului petrolier prin ieşirea pe bursă a trei companii
Egiptul începe privatizarea sectorului petrolier prin ieşirea pe bursă a trei companii
Egiptul a anunţat duminică ieşirea pe Bursa de Valori egipteană (EGX) a trei noi companii publice petroliere, dând astfel ...