Problemele sistemului split TVA. Un mare consultant din „big four” sfătuieşte Guvernul să amâne aplicarea obligatorie

Ernst&Young a identificat mai multe probleme ale sistemului split TVA, după ce l-a testat timp de două săptâmâni. Cunoscuta firmă de consultanţă spune că sistemul nu ar trebui să fie obligatoriu pentru toate firmele din România, începând cu 1 ianuarie, şi este de părere că fie trebuie amânat termenul, fie simplificat sistemul.
Economica.net - mar, 17 oct. 2017, 10:25
Problemele sistemului split TVA. Un mare consultant din

„Sistemul de plată defalcată a TVA este o noutate absolută pentru practica fiscală din România și, aşa cum era de aşteptat în această perioadă de început, mai sunt lucruri de îmbunătăţit. După două săptămâni de la aplicarea sa opţională, am testat şi am identificat primele probleme practice, de bază. Identificarea problemelor mai complexe (e.g. plăți efectuate de terţi, factoring) şi interpretarea acestora de către organele de inspecţie fiscală necesită mai mult timp”, spun cei de la E&Y.

Iată problemele identificate:

1. Adaptarea sistemelor IT şi a proceselor de încasări şi plăți durează
Adaptarea la cerinţele sistemului de plată defalcată a TVA mărește timpul de lucru al departamentului financiar, în funcţie de complexitatea operaţiunilor. Până la finalul perioadei de tranziţie, aplicarea sistemului necesită multă muncă suplimentară şi poate creşte riscul de eroare (acest risc e direct proporțional cu numărul de plăți și încasări). De exemplu, facturile primite de la furnizorii care aplică plata defalcată a TVA sunt extrase şi plătite manual, în prezent. Erorile sunt sancţionate aspru, astfel că e nevoie de multă atenţie.

2. Trezoreria nu e pregătită – E nevoie de îmbunătăţiri şi de online banking
Tranzacţiile prin contul de trezorerie necesită prezenţa fizică la sediul trezoreriilor, deoarece funcţionalităţile online promise nu sunt disponibile. Colegii noştri au fost martorii unor situaţii suprinzătoare, în timp ce aşteptau la coadă la sediile trezoreriei (în loc să rezolve totul online în 5 minute): nu puteau fi eliberate extrase de cont sau nu a putut fi acceptată depunerea de numerar de către un contribuabil. Motivul invocat a fost similar cu cel invocat şi de contribuabili: trezoreriile nu sunt pregătite.

3. Retragerea banilor din contul de TVA
Sumele disponibile în contul de TVA au o utilizare limitată. Mai mult, procedura pentru retragerea acestor sume în contul curent a fost adoptată săptămâna aceasta. Astfel, nu am reuşit să testăm respectarea termenului de 3 zile lucrătoare pentru aprobarea transferului de sume din contul de TVA în contul curent. În cazul contribuabililor care doresc să plătească datorii fără TVA (e.g. credite, facturi primite de la furnizori externi fără TVA), sumele din contul de TVA sunt indisponibile. Astfel, în cazul contribuabililor cu resurse financiare limitate, poate fi necesară accesarea unei linii de credit, atrăgând costuri suplimentare.

Este necesară o analiză temeinică a fluxurilor de numerar înainte de aplicarea plăţii defalcate a TVA. În urmaa acestei analize, pot fi anticipate costurile de finanţare suplimentare sau lipsa de lichidităţi.

4. Cel puţin o parte din bănci sunt pregătite
Am fost plăcut suprinşi de faptul că am primit o atenţionare de la bancă privind fondurile insuficiente din contul de TVA, însoţită de instrucţiuni privind alimentarea acestuia cu sumele disponibile în contul curent. Se pare că există şi categorii care s-au pregătit temeinic pentru aplicarea acestui sistem.

Ca atare, firma de consultanţă consideră că „sistemul de plată defalcată a TVA este departe de a fi perfect, dar în momentul de faţă este în vigoare.”

„Există în prezent discuţii pentru modificarea lui, în sensul aplicării doar în cazul firmelor care intră în insolvenţă, în faliment sau cu „istoric fiscal incoerent”. EY România susţine eliminarea aplicării obligatorii a plăţii defalcate a TVA sau implementarea unor măsuri alternative: amânarea obligativităţii plăţii defalcate a TVA până la 1 ianuarie 2019 sau aplicarea opţională într-o formă simplificată. Totuşi, decizia îmbunătăţirii sistemului actual ar trebui luată cât mai repede, pentru a permite contribuabililor adaptarea la noile reguli”, consideră E&Y România.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992, potrivit propriilor estimări. Cei 770 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.

Te-ar mai putea interesa și
Eldrive România a ajuns la borna cu numărul 600
Eldrive România a ajuns la borna cu numărul 600
Eldrive România, furnizori de servicii de încărcare pentru mașini electrice, a atins borna cu numărul 600 în ceea ce privește punctele de încărcare distribuite la nivel național....
Vastint, care are același acționar ca și IKEA, așteaptă deblocarea mega-proiectului de locuințe din nordul Bucureștiului
Vastint, care are același acționar ca și IKEA, așteaptă deblocarea mega-proiectului de locuințe din nordul Bucureștiului
Dezvoltatorul Vastint, care are același acționar ca și retailerul IKEA, așteaptă deblocarea proiectului rezidențial ...
CERONAV începe implementarea unui proiect de digitalizare a proceselor interne, pentru care a primit o finanțare de peste 17,7 milioane de lei
CERONAV începe implementarea unui proiect de digitalizare a proceselor interne, pentru care a primit o finanțare de peste ...
Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV anunță că va începe ...
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Gigantul american Microsoft se angajează, într-o perioadă marcată de instabilitate geopolitică, să asigure stabilitatea ...