ProCredit Bank a raportat un profit în creştere la 2,017 milioane de euro în 2013

ProCredit Bank a obţinut în anul 2013 un profit net de 2,017 milioane de euro conform datelor financiare auditate, în creştere semnificativă faţă de 2012, când a înregistrat un profit de aproape 0,5 milioane de euro, se arată într-un comunicat al băncii transmis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 12 mai 2014, 10:29
ProCredit Bank a raportat un profit în creştere la 2,017 milioane de euro în 2013

Activele băncii au crescut cu 13% faţă de anul anterior atingând valoarea de 308 milioane de euro, iar rata solvabilităţii a fost de asemenea în creştere, până la 16,59% la finalul anului trecut, se mai arată în comunicatul citat.

‘Banca avea, la sfârşitul anului 2013, un portofoliu de credite în derulare de 241 de milioane euro şi fonduri atrase de la clienţi de 198 de milioane de euro, cifre calculate ca sume principale, creşterile de portofolii înregistrate faţă de anul anterior fiind de 18% pentru fonduri, respectiv 12% pentru creditele în derulare. ProCredit Bank îşi finanţează cu preponderenţă portofoliul de credite din fonduri interne atrase de la clienţi, gradul de acoperire fiind de peste 82%’, se subliniază în comunicat.

IMM-urile au reprezentat şi în 2013 principala categorie de clienţi, 67% din finanţări fiind acordate acestei categorii. În aceeaşi perioadă, volumul tranzacţiilor a ajuns la peste 1,2 miliarde de euro, în creştere de la un miliard de euro în 2012, dintre acestea 42% fiind realizate prin noua platformă Internet Banking.

‘În cei 12 ani de activitate pe piaţa din România, ProCredit Bank a avut o evoluţie constantă, având creşteri peste media pieţei, iar rezultatele financiare obţinute demonstrează stabilitatea băncii şi totodată sunt dovada unui model de business sustenabil şi a unei strategii eficiente’, a declarat Ilinca Rosetti, director general ProCredit Bank România.

Banca are o reţea de 28 de sucursale şi agenţii, fiind prezentă în toate oraşele importante şi deservind o arie largă de clienţi persoane juridice şi fizice.

Te-ar mai putea interesa și
Interzis pentru mașinile chinezeşti BYD la o bază militară SUA din Japonia
Interzis pentru mașinile chinezeşti BYD la o bază militară SUA din Japonia
Armata americană a declarat vineri că va interzice prezenţa vehiculelor produse de fabricantul chinez de maşini electrice BYD la o bază aeriană din Japonia, afirmând că prezenţa lor......
Anunţ de la ANAF despre milioane de români. 3,9 milioane de utilizatori în Spaţiul Privat Virtual (SPV)
Anunţ de la ANAF despre milioane de români. 3,9 milioane de utilizatori în Spaţiul Privat Virtual (SPV)
Spaţiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul ...
Alertă pe piața bancară: Mari bănci americane au început să blocheze inteligența artificială! Ce au făcut agenții AI în conturile clienților
Alertă pe piața bancară: Mari bănci americane au început să blocheze inteligența artificială! Ce au făcut agenții ...
Marile bănci americane au blocat accesul agenților AI terți la conturile clienților, împiedicându-i să opereze în ...
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor şi energiei
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor şi energiei
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic ...