Procurorul general a solicitat declanşarea procedurilor pentru urmărirea penală şi arestarea Elenei Udrea

Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis joi preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA pentru declanşarea procedurilor de urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă a Elenei Udrea, fost ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, acuzată de mai multe fapte în dosarul Microsoft, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 05 feb. 2015, 14:51
Procurorul general a solicitat declanşarea procedurilor pentru urmărirea penală şi arestarea Elenei Udrea

Procurorul general solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Elena Udrea sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de trafic de influenţă, precum şi a infracţiunilor de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie transmis AGERPRES.

Pe de altă parte, Tiberiu Niţu transmite şi ministrului Justiţiei cererea însoţită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea a două cereri de arestare preventivă.

Cererile vizează, conform sursei citate, încuviinţarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea, respectiv a înlocuirii controlului judiciar dispus la data de 29 ianuarie 2015 cu măsura arestării preventive sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, precum şi încuviinţarea reţinerii şi arestării sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de trafic de influenţă, precum şi a infracţiunilor de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere.

În comunicatul Parchetului se mai precizează că faptele reţinute în sarcina Elenei Udrea formează obiectul unui dosar al DNA.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut în urmă cu o zi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a fostului ministru Elena Udrea şi în dosarul Microsoft, după ce anterior a făcut cereri similare şi în dosarul Gala Bute.

Te-ar mai putea interesa și
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete de pregătire sunt amânate. 88% spun că știu cum ar trebui să......
Cu cât sunt mai mari preţurile de consum faţă de media anului 2017 – date INS august 2026
Cu cât sunt mai mari preţurile de consum faţă de media anului 2017 – date INS august 2026
Preţurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante ...
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar ...
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...