Procurorul general a trimis Senatului cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea

Procurorul general Augustin Lazăr a trimis Senatului cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, fost vicepremier şi ministru de Interne, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină.
Economica.net - vin, 02 sept. 2016, 07:55
Procurorul general a trimis Senatului cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea

‘În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999, art. 305 alin. 4 Cod procedură penală şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/10.03.2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Oprea Gabriel, fost ministru al Afacerilor Interne şi viceprim-ministru pentru Securitate Naţională, actual membru al Senatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 din Codul penal’, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.

‘La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni’, a precizat DNA.

Anchetatorii au reţinut că, din probele administrate, rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca acestea să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere.

‘Au fost desemnaţi lucrători care aveau atribuţii exclusive de însoţire a ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a trei poliţişti pentru fiecare post (două schimburi şi o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziţia ministrului, aşteptând-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinaţiei. Din analiza documentelor care atestă componenţa zilnică a misiunilor de însoţire şi deplasările efectuate, rezultă că ministrul Oprea realiza în medie aproximativ cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere’, au constatat procurorii.

Potrivit DNA, numărul total al acestor misiuni era de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă, conform prevederilor legale.

‘Fiecare deplasare presupunea redirecţionarea şi a unui număr semnificativ de agenţi de poliţie de la posturile unde îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea către traseele pe care se deplasează demnitarul, cu consecinţa perturbării modului în care se realizează activitatea de supraveghere, îndrumare şi control al traficului. De exemplu, în seara de 20 octombrie 2015, când s-a produs accidentul, dispozitivul a fost format din 27 de poliţişti aflaţi în intersecţiile de pe traseu. În acele situaţii, intersecţiile în care acţionau agenţii de poliţie nu erau alese în funcţie de valorile de trafic, iar manevrele de dirijare nu urmăreau optimizarea circulaţiei, ci reducerea timpului de deplasare a demnitarului’, au afirmat procurorii DNA.

DNA a arătat că un număr important de intersecţii cu valori mari de trafic nu pot fi dirijate de către agenţii de poliţie care trebuie să se deplaseze pentru a asigura traseul coloanelor oficiale.

‘Aşadar, profitând de autoritatea pe care funcţia de ministru de Interne i-o conferea asupra funcţionarilor publici din cadrul acestui minister, Oprea a determinat atât însoţirea sa permanentă cu echipaje ale poliţiei rutiere, cât şi modalitatea de formare a acestor echipaje, respectiv folosirea unei motociclete a poliţiei rutiere pentru a facilita deplasarea cu viteză a coloanei oficiale astfel formate. Existenţa unei motociclete de poliţie care deschidea coloana oficială a ministrului de Interne permitea deplasarea cu viteză mare a coloanei, motociclistul fiind în măsură a circula mai repede şi a dirija circulaţia în intersecţiile pe unde avea să treacă coloana ministrului, astfel încât să permită trecerea acesteia în condiţii optime de trafic rutier’, au susţinut procurorii.

DNA subliniază că trebuie avut în vedere faptul că prezenţa unui motociclist ca deschizător al coloanei oficiale reprezintă un element care implică un risc suplimentar, mai cu seamă în cazul deplasărilor în regim de viteză sporită.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...